Pe cel care te-a pus în calea destinului meu,
într-o zi-l voi întâlni. Însuși Dumnezeu
de-ar fi, să-i mulțumesc pentru acest favor.
Știind că nu-ți este ușor, când toate mă dor.
Până și timpul nepetrecut cu tine doare
și doare, crede-mă tare și-un sentiment
de vinovăție îmi face inima pustie, când știu
c-atâta vreme din viața ta am fost absent.
Aș vrea să pot să nu mai gândesc, dar vezi,
de câte ori văd flori în livezi, în minte-mi vin
atât de multe primăveri de tine goale și asta
crede-mă, doare, doare și nu pot să uit
timpul pierdut atâția ani ce-atârnă greu
precum un sac cu bolovani, și chiar de știu
că nu se poate, parcă duc o cruce-n spate,
cruce care se face tot mai grea cu cât mă
gândesc la ea. Dar mai cred că tot ce îndur
acum, este-o ispășire pentru povestea de iubire
pe care-am lăsat-o neterminată la vremea ei.
Și pentru că n-aveam niciun drept să te caut,
chiar dacă focul din mine nu se stinsese încă,
trebuia să-l las să mă ardă, iar rana adâncă
s-o ascund, să nu se vadă. N-am niciun drept
să-ți cer ceva, nădăjduiesc doar, ca într-o zi
mă vei ierta pentru ce n-am fost în viața ta.
Dar, pe cel ce te-a pus în calea destinului meu,
într-o zi-l voi întâlni. Însuși Dumnezeu
de-ar fi, să-i mulțumesc pentru acest favor,
deși știu că nu-ți este ușor, când toate mă dor,
Iar tu, mă oblojești în loc să trăiești.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: