în jăgăraiul apusului

Autor:Anisoara Iordache


Adăugat de: Anisoara Iordache

sâmbătă, 28 iunie 2025

toate cheițele-s –ntoarse
după marele ceas apocaliptic:
dintr-o dată,
piețele se prăbușesc;
cutremurele au luat-o la vale;
tensiunile-s-ntinse la maxim.//
luna-
agățată de crengile unui salcâm de mătase,
face disperată
semne luminoase.

tot felul de aventurieri
pășesc solemn
pe podium fast fashion.
haine cu buzunare secrete,
pijamale vintage,
platoșe cu croieli extravagante...
nimic nu contează.
numai armele- ascunse printre faldurile mânecilor.
au valoare. //
pisica, pitită-n hambar, se despăduchează.


foamea de bani și disprețul profund
față de oameni
sunt cele două ingrediente
din materia-ntunecată
dispersată-n aer.//
pliante cu invitații
rave multicolore
zboară
printre tăunii deșucheați și năuci.


faraonul
nu mai vrea să piardă,
încă o dată,
pariul cu Moise;
jupiter, soarele, saturn și neptun
îi deschid la picioare un portal energetic.
asemenea lui saruman,
atige ,
zâmbind cu sfială, piatra văzătoare//
e dulce, e bun...
musca, dezorientată
bâzâie-n borcan.


pe grămezi de cadavre
se urcă cine poate…
steagul triumfului dezumanizării
flutură-n pustiu.
încorsetați în mrejele traiului-mbelșugat,
pseudointelectualii
se calcă-n picioare.//
e târziu,
nu știu ce să zic, extratereștrii sau țânțarii
ne dau târcoale.


țipete și urlete
pe-naltele creste ale prezenței.
soarele de jos
citește profețiile conchistadorilor.
viitorul pune temei de-ndoială,
răsucindu-se-n trecut.
în jăgăraiul apusului,
femeia și fiara schimbă vremile si legea.//
ecoul străfulgeratelor oglinzi
adâncește tăcerea.


o tăcere-
ca un deșert de sare,
ce reflectă
zborul rozaliu al flamingilor//
o liniște ademenitoare-
miraj
al jocurilor de lumină și-ntuneric,
dezlănțuită-n
convulsiile
unei dimineți nucleare.


vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.