O clipă înainte de-a se lăsa amurgul,
Acolo unde iarna își ține-n timpuri burgul,
Brăzdam cu pasul slobod potecile cărunte
Și respiram răcoarea, prinsă de vânt în munte.
Îmi căutam visarea, sau, poate, chiar destinul,
Unde au somnul păsări și-și culcă albul crinul,
Că-mi arătase locul un duh - stăpân al lumii,
Ce-mi luminase calea cu un pătrar al lunii.
În vinețiu de noapte, sticleau doi ochi de mură -
Hipnotizante astre - și-o sângerie gură,
De-mi încolțeau în vene înfiorări și doruri
Și îmi legau aripa de neștiute zboruri.
Acuma-mi fierbe gândul și răsuflarea-mi geme:
Să-l fulger cu iubire, să-l mângâi cu blesteme?
Cu cât își înfășoară, mai mult, vremea mosorul,
Cu-atât mai mult îmi vine să caut zburătorul.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: