Pe Podul Beilicului, trimisul
Sultanului saltă ţantoş în şea.
Târgoveţi îngroziţi se dau la o parte din calea sa.
În buzunar la işlic duce eşarfa, zapisul.
La urmă de tot, în carâta putată a lui Mustafa,
Noul domn îşi omoară plictisul
Revăzându-şi cu mândrie sporadică visul
Pe care, privind la Bosfor, îl avea.
Brâncoveanu-l aşteaptă în palatul clădit chiar de el,
Cu bogăţii ascunse în cufere tari de oţel;
Cocoşul cel negru îi sare pe umăr în faţa porţii,
Cu un fâlfîit de aripi neliniştit, ca un mâl!
Domnitorul îl prinde sălbatic de gât şi-l dă morţii ...
Dar Imbrohorul scoate firmanul scuipând: Eşti mazâl!
Plantele din deşert absorb apa prin intermediul rădăcinilor lor, care fie se află imediat sub suprafaţă şi absorb roua, fie penetrează adânc până în straturile de pământ mai umede.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Detalii poezie:
Distribuie pe: