Ieșirea din matrice
Și dacă pot (căci nu prea pot, prea multe grele am tot strâns), aș încerca să sar de plâns, că-i prea grea crucea de-o port. El a putut. Dar El, e El. Eu în schimb doar par a fi, dar nu-s decât actorul efemer cercând, rugându-se la cer, să joace rolul lui Iisus purtând încălțări de fier. Uneori, simt că-i ceva, ceva în mine, înc-o viață, mă cercetez; da-s tot așa, aceeași umbră prinsă-n ceață. Și-atunci, oftez: of, tare greu mai iese ființa din matrice, unde zeci și zeci de eu încearcă să se ridice, să pară arc de curcubeu. Dar un mister tot am pătruns în cazna ieșirii din mine: nu tot ce-mi place-i de valoare, nu tot ce vreau este și bine, iar ce primesc mi se cuvine căci sunt aici pentru răbdare și durerea-i pentru plâns. Atuncea rabd și fac ce pot, ăsta mi-e rolul, așa-l joc, primesc lumină, pierd din foc, apoi rabd și asta-i tot.
Scrumbiile şi macrourile înoată în bancuri mari de sute sau chiar mii de peşti. Este foarte dificil pentru inamici să urmărească şi să prindă un peşte dintr-o mulţime aşa mare. În plus, aceşti peşti lucesc în apă, ceea ce-i face şi mai greu de prins.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: