Cu turnuri ude ploaia mătură bine
Cîcărezele sălciilor din zăvoi.
Huligan sînt, vântule, ca şi tine:
Scuipă-ţi ghemotoacele tale de foi.
Îmi place când arborii pădurilor vinete,
Ca nişte boi cu mers lent,
Îşi golesc fllămânzările pline de
Frunze, cufurindu-se violent.
Aceasta-i ciurda mea de tauri şi de junince!
Rugina ei cine-ar putea-o cânta mai frumos?
Ah, văd cum crepusculul linge
Urme de paşi pe jos.
Rusie, Rusie, Rusia mea de
Lemn, sînt singurul tău cântăreţ şi herold.
Tristeţea lacomă-a versului are ce roade:
Zmeurica şi menta-mi atârnă de şold.
În ce-ţi mulgi mestecenii, noapte adâncă?
Selenarul şiştar nu-l aduci?
Al nu ştiu cui gât vrea ţintirimul să-l strângă
Cu braţele unei cruci.
O huidumă neagră pe dâmb se ridică.
În livadă e cineva. Stai!
Un bandit şi-o pramatie sânt şi eu la o adică:
Seminţie de şes, spiţă de hoţi de cai.
Cine-a văzut cum spumegă pe câmpie
Oştirea mălinilor de abur şi fum?
În albastrul stepei, ce-aş mai ieşi pe-o
seară târzie
Cu ghioaga la drum!
Ah, părul meu ia culoarea ştearsă a norului,
Rob la cântec, dintr-o mlaştină gem.
Osândit sînt la ocnele dorului,
Să-nvârt piatra de moară a unui poem.
Tu bate, vântule, fără teamă,
Scuipă-ţi ghemotoacele de foi pe tăpşan.
Mi se spune poet? Nu ţine seamă:
Eu şi-n cântece-s tot huligan.
Distribuie: