Hlh98 - creaţii proprii

O stea ce-atinge nemurirea
E prețioasă și-nțeleaptă
Dar de cauți împlinirea
Tu cu moartea te împacă.

Când pătruns am fost de nori îngreunați de un soare adâncit în veac de tainic mister,
Tu mi-ai arătat lumina cea nouă , oh, o lumină de speranță în eter
Colorat adânc , în totalitate , de-al tău veșmânt îngaduitor
Tu mi-ai dat libertate, și-un parfum proaspăt și îmbietor

Privind la lună-nălțător
Raze fine de amor
Mă cuprind încetișor.
Este-o voce

Pustiu,pustiu
Totul este pustiu
Înainte- strigoi,
Înapoi- eroi

Vreau să mă cuprinzi
În toata imperfectiunea mea ,
Furtuna incandescentă din suflet sa mi-o stingi
Cu imbrățisarea ta

Atât de frumos
Atât de frumos când stau și admir,
în al dorului delir
omul ce-ai fost !

Când te privesc
Mă simt nemuritor
Și totuși știu că îndrăgesc
Un suflet doar, un trecător

Pe teiul nostru o lacrimă se prelinge
peste ramuri, de o vreme
este-a primăverii rouă-eternă
și-a naturii mândră stemă

Atât de departe
atât de departe de vise curate
Suflete cedate
suflete cedate iubirilor plecate

O pasiune mă încântă
Niște șoapte mă-nspăimântă
Sus pe cer de-un timp încoace
O stea nu mă lasă-n pace