Har - Tudor Arghezi

Îmbrăcați în straie de iască
Sunt gata cartofii să nască.
S-au pregătit o iarnă, de soroc,
Cu cârtițele la un loc,
Cu întunericul, cu coropișnița și râmele,
Și din toate fărâmele
Au rămas grei ca mițele,
Umflându-li-se țâțele.
Auzi ?
Cartofii sunt lehuzi.
Ascultă, harul a trecut prin ei
Virginal, candid și holtei.
Dumnezeiește.
Cel-de-Sus și din veac binevoiește
Să-și scoboare sfintele scule
Până la tubercule.
Și pentru negul cartofilor cald
Face descântece, ca pentru smarald.
într-o noapte
Li s-au umplut straiele cu lapte
Ca să-și hrănească un pui
în fiecare vârf de cucui.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.