Prag - Grigore Vieru

Stăteam întors din neguri,
cu bobul de camee
la ușa ei târzie și fricoasă.
„Sunt eu, – voiam să-i strig, –
deschide-mi, hai femeie!”
Îmi retezase glasul setea ca o coasă.
Aș fi atins cu mâna
obrazul unui geam,
că sfarăm nestemata mă tememeam.
Când a cercat în ușă
călcâiul meu a bate,
aveam picioarele de lanțuri încărcate.
Și, fiarele sunând în prag deodată,
m-a cunoscut și mi-a deschis îndată.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.