Candela - Grigore Vieru

Tineri eram
Şi iubeam poienile roşii,
Poamele păduratice, brazii
Carpaţilor, pe care-i
Vedeam în vis.
Aveam fiecare
Cărarea lui
La capătul căreia
Ardea câte-o candelă.
Ne povesteai, în seri.
Limba
Română.
Alt aer, alt cer, alte
Stele
Deasupra
Ei străluceau.
Eram copii de ţărani
Şi credeam în cuvinte.
Da, chiar ele erau
Uleiul cel sfânt din candelă.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.