Cheamă-mă.
Vocea ta îmi face bine.
Vocea ta e ca seva verde a plantei rare
ce crește-n adâncurile suferinței intime.
În faldurile spațioase ale acestei ore tăcute,
sunt mai singur decât aroma compasiunii din mesajul cuprinzător al unei alei.
Vino și-ți voi spune cât de vastă e singurătatea mea.
Și această singurătate, care n-ar fi putut prevesti niciodată pătrunderea nocturnă a prezenței tale,
este însăși esența iubirii.
Nu este nimeni aici,
vino, vom fura viața, și apoi,
între două priviri, o vom împărtăși.
Vino și hai să încercăm să înțelegem ceva din forma pietrei.
Vino, hai să grăbim pasul, pentru-a vedea lucrurile.
Privește-n orologiul fântânii, ácele lui pulverizează timpul;
Vino și topește-te, ca un cuvânt, în linia tăcerii mele;
Vino și topește în palma mâinii mele trupul sclipitor al iubirii.
Încălzește-mă
(demult, în deșertul Kashan, se înnorase cerul
și izbucniră torentele de ploaie,
mă răcorii, și-apoi, în urma unei pietre, mă încălzii arzândul unui mac).
Pe-aceste străzi întunecate,
de împletirea alarmantă a îndoielii și-a flăcării mă tem.
Mă tem de-ntinderile de asfalt ale acestui veac.
Vino, să nu-mi mai fie frică de orașele unde pământul negru servește pășune macaralelor.
Deschide-mă ca pe o ușă către căderea perei în secolul acesta de-ascensiune a oțelului.
Lasă-mă să dorm sub o creangă, departe de noaptea frecării metalului.
Dacă va sosi descoperitorul minelor de dimineață, cheamă-mă.
Și mă voi trezi când zorii iasomiei se vor deschide în urma gesturilor degetelor tale.
Și apoi,
povestește-mi despre bombele care-au căzut în timp ce eu dormeam,
numără obrajii care s-au umezit în timp ce dormeam
și spune-mi câte gâște zburară peste mare.
Și în aceste tumulturi unde roțile blindate au traversat visele copiilor,
spune-mi la poalele cărui sentiment de pace a înnodat canarul firul galben al cântecului său.
Spune-mi, care sunt bunurile pure care au ajuns în porturile noastre
și ce știință a descoperit muzica benefică a gloanțelor,
și ce înțelepciune a secretat aroma necunoscută a pâinii în gura profeției?
Și atunci eu, cu o credință încălzită de reflexia Ecuatorului,
te voi pune să șezi în răsăritul unei grădini.
Traducere din spaniolă - g. Cristea
El jardín de los compañeros de viaje
de Sohrab Sepehri
Llámame.
Tu voz me hace bien.
Tu voz es como la savia verde de la rara planta
que crece en los confines del íntimo sufrimiento.
En los pliegues espaciosos de esta hora muda
estoy aun más solo que el sabor de la compasión en el texto comprensivo de una
calle.
Ven y te diré qué grande es mi soledad.
Y esta soledad, que nunca había podido prever la nocturna irrupción de tu presencia,
es lo propio del amor.
No hay nadie,
ven, robaremos la vida, y entonces,
entre dos miradas, la compartiremos.
Ven, e intentemos entender algo de la forma de la piedra.
Ven, vayamos más deprisa a ver las cosas.
Mira, en el estanque-reloj las manecillas
pulverizan el tiempo.
Ven a fundirte como una palabra en mi línea de silencio.
Ven a fundir en la palma de mi mano el cuerpo destellante del amor.
Caliéntame
(también una vez en el desierto de Kashán se nubló el cielo
e irrumpió una lluvia torrencial,
y me enfríe, y entonces, detrás de una piedra,
el horno de una amapola me calentó).
En estas calles oscuras
temo la inquietante conjunción de la duda y la llama.
Temo las superficies asfálticas del siglo.
Ven para que no tenga ya miedo de las ciudades donde el suelo negro sirve de pasto
a las grúas.
Ábreme como una puerta al descenso de la pera en este siglo de asunción del acero.
Hazme dormir bajo una rama, lejos de la noche de la fricción de los metales.
Si llega el descubridor de las minas matinales, llámame.
Y me levantaré cuando se habrá el alba de los jazmines detrás de los gestos
de tus dedos.
Y entonces
cuenta la historia de las bombas que cayeron mientras yo dormía,
cuenta las mejillas que se humedecieron mientras yo dormía
y di cuántos ánsares volaron por encima del mar.
Y en estos tumultos en que las ruedas blindadas cruzaban los sueños de los niños,
dime al pie de qué sentimiento de paz el canario anudó el hilo amarillo de su canto.
Di, ¿cuáles son las mercaderías inocentes que alcanzaron nuestros puertos,
y qué ciencia descubrió la música positiva de las balas,
y qué sabiduría segregó el aroma desconocido del pan en el paladar de la profecía?
Y entonces yo, con una fe que se calienta por el reflejo del “Ecuador”,
te haré sentar en el umbral de un jardín.
Traducción del persa - Clara Janés y Mojgan Salami
Se presupune că speranţa de viaţă a bărbaţilor în anul 400 î.e.n. era de 37 de ani, iar a femeilor de numai 27 de ani. Foarte puţin faţă de zilele noastre!
Evenimente întâmplate în data de azi:
1944 -Al doilea război mondial. Cucerirea Normandiei de către trupele aliate.
1953 -S-a născut Gary Shaughnessy, chitarist britanic (Sweet Sensation).
Citate şi Maxime:
Viaţa este un proces chimic. Antoine-Laurent Lavoisier
Distribuie: