Grădina care plânge - Nichita Stănescu

Treceam des
Și prin grădină
Florile mă linișteau
Și pașii mei călcau
Grădina mea însingurată
Și Dumnezeu știa
Îmi cunoștea tristețea
Apoi
Am vrut să duc pe cineva
Să-i dau o floare din grădină
Să râd, și bucuria ei
Dar lanțuri
Credeam că e grădina mea
Și-i poartă zăvorâtă
Altundeva eu nu am flori
Și stau afară
Și aștept
Că poate va-nflori din nou
Nu-i doar a mea
Nu-s doar al meu
Și care ochi vor alunga singurătatea
Din grădină ?

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.