Ghicitoarea - Tudor Arghezi

Ghici ghicitoarea mea.
S-a pogorât un păianjen dintr-o stea,
Din Carul Mic, din Carul Mare,
Pe un fir de cânepă lucitoare.
Și nu era păianjen, era păinjenită.
Avea, ca tine, o guriță
(Mânca-o-ar mama!)
Și părul ca arama,
Ochii ca niște dude
Brumate, negre, ude.
Și a scos niște picioare lungi
Din două pungi
Fluturești, de mătase,
Nu prea subțiri, nici prea groase,
Cu călcâie

Mirositoare a lămâie. La șale
Avea două portocale,
Și la sân (ascunde-le!)
Ouăle, rotundele.
Și, să-mi mai aduc aminte
Unde să fi văzut și-un bob de linte
Nu știu, am uitat,
Cu toate că l-am pupat. Ghici

Am împletit ibrisim cu arnici
Și i-am tivit sprâncene și gene
Ca să-ngreuneze pleoapele alene.
Ghici (mânca-o-ar tata!)
Cine era fata?

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.