Ghemis - Vasile Alecsandri

I

Frunză verde de-aluniș:
Tace cucul la răriș,
La răriș, la cărpeniș
De frica celui Ghemis,
Că de-i mic și ghemuit,
Are față de-ngrozit,
și de-i mare cât un ghem,
Turcii toți de el se tem.
Cât a fost vara de mare,
El a mas pe la coșare
Cu vânăta cea frumoasă,
Iapă scurtă și vânoasă,
Cu dungi negre pe spinare,
și scântei de foc în nare.
Ea-i ogarcă pe sub foale,
Cât aleargă, nu domoale
și-i lăcustă săritoare...
Unde-o vede Ghemis moare!
într-o zi Ghemis punea
șapte buți alăturea,
Cu vânăta le sărea,
Pe vânăta o spetea!
Iar Ghemis ca un nebun
O lega de un alun
și trei zile o plângea,
Nici că se mai mangâia!
Apoi, mări, se-ndrăcea,
Colea-n vale se ducea,
O falanga-n drum scotea,
Pe drumeți pe toți bătea
Ca să-i spuie de știa
Dacă-n lume cunoștea
Alt fugar ca vânăta,
Să-i se dreagă inima.
Când la urma tuturor,
Iat-un biet de cerșetor.
în spinare cu desag
și în mâna c-un toiag.
Iar Ghemis cum îl vedea,
La pământ îl întindea,
De falanga mi-l lega
și-l bătea și tot striga:
„Măi sărace, sărăcilă,
De când umbli cerând milă,
Văzut-ai în calea ta
Vreun cal bun ca vânăta?"
„Stai, jupâne, nu mai da,
Că ți-oi spune tot ce știu.
Eu cunosc un bidiviu
La cel pașă din Măcin
Care bea rachiu și vin!"

ÎI

Ghemis iute purcedea,
Luntre mică el prindea,
Latul Dunării trecea,
La Măcin de se ducea,
și-n cetate el intra,
Iar de pitic ce era,
Nime-n seamă nu-l băga,
El la grajd și alerga,
Grajdul Miralaiului
în dosul saraiului,
și la pândă se punea,
în gunoi se ascundea.
Când fu despre cântători
Pân-a nu răsări zori,
Ghemis iute se trezi
și-ncepea a nechezi
Cum nechează iepele,
Iepele sirepele.
Armăsarul l-auzea,
Se-ncorda și necheza,
De la iesle se smucea,
Peste zid ușor trecea,
și zburând voios venea,
Iar Ghemis îl viclenea
Pân' de coamă-l apuca,
Apoi iute-ncaleca
și numai o fugă-i da
Pân' la sora-sa Manda:
„Bună ziua, surioară!
De ești bună, bunișoară,
Fii de inima voioasă
și de oaspe bucuroasă."
„Bun sosit, frate Ghemis!
Bine făcuși că veniși,
Dar mai bine, zău, făceai
Dacă-aice nu veneai.
Că dușmanu-ți de cumnat
Chiar pe cruce s-a jurat
Să te dea la turci legat
Pentru-o palmă ce mi-ai dat
Când cu el m-am cununat!"
„Să n-ai grijă, soro dragă,
Că cu mine nu-i de șagă.
De mine care se leagă,
Sângele-n trup i se-ncheagă."

III

Iată că se-nainta
și pe prag se arăta
Cel cumnat jurat, hain
Ce venea de la Măcin.
„Aferim, frate Ghemis,
Bine făcuși că veniși,
Amândoi să veselim
Ca frați buni să ne cinstim.
Fă nevasta, du-te, adă
Vin de cel ce fierbe-n cadă,
Să ne cinstim oaspele,
Să răcorim fratele."
Manda vinul aducea,
La băut ei se-ntrecea,
Pân' ce unul se-mbăta
și-n somn greu se cufunda.
Iar cumnatul cel hain,
Tufecciul din Măcin,
Pe Ghemis îl ferecă,
Lașeleafu-i se pleca,
Pistoalele-i le-apuca,
De iarbă le descărca,
Cu cenușă le-ncărca.
Apoi iute alerga
și la turci veste le da.
Turcii casa-nconjurau
și-n casă buluc intrau,
Iară sora lui Ghemis
Punea salbă și beniș
și-ntre turci se arăta
și din gură cuvânta:
„Turcilor, spahiilor,
Nu dați vânt săbiilor
Pân-a nu mă plăti eu
De Ghemis, fratele meu,
Cu o palmă ce mi-a dat
Când bărbatul m-a luat."
Bună palmă-atunci îi da
Cât Ghemis se deștepta
și pe turci cât îi zarea
în picioare drept sărea,
și pistoalele-ntindea,
Dar nici unul s-aprindea!
Dacă vedea și vedea,
Iataganul apuca,
Printre turci se arunca,
Printre turci cale-și făcea
și la grajd el se ducea,
Chiuind și nechezând
Iataganul învârtind,
Armăsaru-l auzea,
Armăsarul necheza,
La Ghemis zburând venea
și-n genunchi el se punea.
Ghemis iute-ncăleca
și spre Dunăre pleca,
Apa-n două despica
și sălta din val în val
Pân' sosea la cela mal!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Alecsandri