Gerra Orivera - poeziile altor autori

ce de-a muzici
pe străzi-
în sfârşit
oamenii-s ca florile

zdreanţa.
zăcea acolo, strălucind.
nu mai puteam face cu ea nimic.
ploua.

Ce de nume mi s-au întiparit,
câine, vaca si elefant
demult stiute si-ndepartate foarte,
si-apoi si zebra -, ah, de ce?

Speriat, Domnul, prada izolarii.
Privi în jos spre-adâncuri fumurii
ziua de toamna-atât de carunta,
ca n-ajungea la marginea serii

Era lume-n chipul celei scumpe-
dar deodata ea se revarsa:
lumea-afara-i, lumea necuprinsa-i.

Soarele venetian în par mi-aseaza
aur din alchimii desavîrsite.
Sprîncenele înalt mi-s arcuite,
asemeni puntilor usoare si te

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,

Prietene, de asta eşti însingurat...
Noi, cu vorbe şi semne din mâini,
pe lumea întreagă ne facem stăpâni,
pe partea ei slabă şi de-nfricoşat.

SONETUL XV, Partea a II-a
O, gură de fântână, dătătoare,
ce pură, nesecând doar una spui –
tu, ce pe faţa curgătoare-ţi pui

Deci, fata pentru lumea insetata
implora piatra, pentru apa,
ea neinsetata pentru toti ceilalti.
Dar creanga salciei ramase uscata