Gerra Orivera - poeziile altor autori

Tot răul meu îţi dă o dulce stare
şi nu-ţi cer decât dramul de iubire;
când eu nu plâng, nu-ţi afli liniştire
şi crezi că moartea-mi nu-i un rău prea mare.

Cu-o piatră doar în faţă,
prin artă prinde viaţă,
în fuga anilor figura ei...
Dar dacă eu o dăltuiesc în stei,

Cum pot prin vreme, doamnă, să rămână
– şi ştiu că pot – fiinţe-n piatra dură
mai mult ca mâinile ce le fă*ă
şi care s-or întoarce în ţărână?

Un om într-o femeie, -nainte de zei
vorbeste prin gura ei;
la vorbele-i blajine,
eu nu mai pot să fiu stăpân pe mine.

Ca frumuseţea ta să reînvie
în altă doamnă, nu atât de dură,
eu rog s-adune veşnica natură
tot ce prin vreme îţi răpeşte ţie,

De mii de ori am fost rănit de moarte,
nu doar învins de tine-odinioară:
şi azi, cu tâmpla albă, -a doua oară
să cred făgăduinţele-ţi deşarte?

* * *
Când un copac e smuls din rădăcină,
Desprins de sevele ce-l înalţă,
Ori se usucă, ori, în timp de vară,

Ieșit din ani și ore, mă tem foarte
de reîntoarcerea la viață; simt că
de stau aici și de nu plec, e fiindcă
eu m-am născut când a murit ce-i moarte.

Hulubărie aurie lângă apa cu unda
Alinătoare, verzuie, tulbur-vetustă.
Un vântişor sărat cu palma
Şterge a bărcilor urmă îngustă.

Nu mă plînge, Mamă,
eu şi-n mormînt trăiesc.

1.