Întoarcerea fiului risipitor - George Topîrceanu

N. Davidescu


Eu, tată, am plecat
și te rog să nu fii supărat,
căci dac-aș fi rămas
n-ai fi tăiat acum vițelul cel mai gras.
Am colindat flămând pământurile,
și m-au bătut în față vânturile,
și m-a pârlit soarele,
și m-au durut picioarele
Acum te văd și-mi pare bine,
așadar
te rog să nu te uiți urât la mine
că plec iar. Eu sunt stâlpul de care inima ta se răzimă.
Poruncește să-mi aducă niște poame
și o bucată mai mare de azimă,
ca până s-o frige vițelul mor de foame
Phi! câte lucruri ciudate am văzut
pe unde-am trecut. De vreo două ori
am fost chiar slugă
și-am păzit o turmă de râmători.
Dar stăpânul m-a luat la fugă:
Zicea că eu am știut
că femeia
pe care-o luase tocmai din Idumeea
se ținea cu un vecin
(stăpânul meu avea șaptezeci de ani cel puțin).
Și m-a bătut
cu un băț uscat de măslin.
Vai, tată, prin câte locuri am umblat!
Dar să știi că nicăieri nu te-am uitat,
ci de câte ori vedeam pe alții stând la masă,
eu m-am gândit:
„Ce bine trebuie să fie-acum acasă!“
Și-am venit.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Topîrceanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.