George ionita - creaţii proprii

george ionitaPoet, prozator şi jurnalist, George Ioniţă s-a născut la 13 iulie 1954, într-o comună din fosta regiune Bucureşti. După gimnaziul terminat aici, a urmat şi absolvit Colegiul Economic “Ion Ghica” din Târgovişte şi apoi Facultatea de Filosofie şi Jurnalism “Spiru Haret” din Bucureşti. Prezent cu versuri şi proză în diverse reviste, George Ioniţă a debutat editorial în anul 2000 (la 46 de ani) cu volumul de poezie Panta Rhei, prefaţat de Cezar Ivănescu. Autorul volumului La Baaad remarca, în mod tranşant acolo, atât inteligenţa poezei de notaţie practicată de poetul debutant, cât şi autenticitatea şi sinceritatea ei, debordantă la nivelul trăirii. Cu o receptare critică pozitivă au urmat, în 2001: Umbre (poezie); 2003: Prizonierul unei clipe (poezie); 2006: Labirinturi (poezie); 2011: Rănită, umbra mea (poezie); 2012: Cuvinte tăcute (poezie); Poeme întomnate – poezie, 2016; Leagănul toamnei – poezie, 2018; Zăpada îngerilor – proză, 2020.
Membru al Ligii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, creaţiile în versuri şi proză ale lui George Ioniţă au primit după debutul editorial diverse distincţii şi diplome din partea unor edituri şi reviste literare, fiind incluse în sumarul diverselor antologii de gen, de la, să zicem, Surâsul crizantemei, antologia haiku-ului românesc, Cluj, 2004, la, Antologiile revistei Singur - proză, Târgovişte, 2010, respectiv, poezie, 2014.

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • mă uit...

    mă uit cum vântul răsfiră frunzele
    şi norii aleargă pe cer
    întunecându-l
    departe sunt de mine muzele

  • ...

    haiku

    pe o petală
    doi fluturi îmbrăţişaţi

  • lovindu-mă de noapte

    ascult cum trece timpul
    acum când ochii mei
    acelaşi întuneric văd
    ascuns sub pleoapele lăsate

  • micropoeme

    micropoem(1)

    înstelatul cer se stinge
    în lumina dimineţii

  • mi-e toamnă-n suflet

    mi-e toamnă-n suflet
    când cocorii pleacă
    şi vântul e vuiet
    când frigul usucă

  • ploaie despărţită-n două

    cu ce-am putea să stingem focul
    ce ne arde-n trup
    uscate buze sărutul iar s-adape
    şi mâna ta în mâna mea un legământ -

  • uitându-mă

    m-am trezit dintr-un somn fără vise
    şi am văzut primele lacrimi pe chipul unei femei
    m-am mirat de cerul albastru
    şi bulgării de zăpadă care acopereau

  • copaci dintr-o iarnă la Barbizon

    se leagănă-n vânt cuibul uscat
    printre ramuri strâmbe stă gata să cadă
    cocorii demult au plecat
    departe-n pustiul fără zăpadă

  • uneori noaptea

    uneori noaptea
    când merg pe stradă
    mă întâlnesc cu mine însumi
    îl întreb dacă are un foc

  • magnolia cu florile ninse

    te-am căutat să-ţi spun
    că a înflorit magnolia
    şi florile ei parcă sunt ninse
    de o iarnă târzie