George ionita - creaţii proprii

george ionitaPoet, prozator şi jurnalist, George Ioniţă s-a născut la 13 iulie 1954, într-o comună din fosta regiune Bucureşti. După gimnaziul terminat aici, a urmat şi absolvit Colegiul Economic “Ion Ghica” din Târgovişte şi apoi Facultatea de Filosofie şi Jurnalism “Spiru Haret” din Bucureşti. Prezent cu versuri şi proză în diverse reviste, George Ioniţă a debutat editorial în anul 2000 (la 46 de ani) cu volumul de poezie Panta Rhei, prefaţat de Cezar Ivănescu. Autorul volumului La Baaad remarca, în mod tranşant acolo, atât inteligenţa poezei de notaţie practicată de poetul debutant, cât şi autenticitatea şi sinceritatea ei, debordantă la nivelul trăirii. Cu o receptare critică pozitivă au urmat, în 2001: Umbre (poezie); 2003: Prizonierul unei clipe (poezie); 2006: Labirinturi (poezie); 2011: Rănită, umbra mea (poezie); 2012: Cuvinte tăcute (poezie); Poeme întomnate – poezie, 2016; Leagănul toamnei – poezie, 2018; Zăpada îngerilor – proză, 2020.
Membru al Ligii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, creaţiile în versuri şi proză ale lui George Ioniţă au primit după debutul editorial diverse distincţii şi diplome din partea unor edituri şi reviste literare, fiind incluse în sumarul diverselor antologii de gen, de la, să zicem, Surâsul crizantemei, antologia haiku-ului românesc, Cluj, 2004, la, Antologiile revistei Singur - proză, Târgovişte, 2010, respectiv, poezie, 2014.

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • vertij

    vertij

    uneori totul se învârte în mintea mea
    şi mă simt de parcă aş fi coborât dintr-un carusel

  • miraj

    îmi sunt buzele însetate
    şi trupul îmi pare un munte de sare
    de unde sângele mi se adapă
    şi sudoarea

  • eu, tristul clovn...

    cântă-mi lăutare la ureche
    cântă-n surdină să aud numai eu
    clipa aceasta fără pereche
    ningă rebelă peste sufletul meu

  • metamorfoză

    mă risipesc în cercul care se strânge
    se tot strânge
    un punct va rămâne
    apoi se va stinge

  • şi-a luat toamna tributul de verde

    şi-a luat iar toamna tributul de verde
    frunzele picură arămite de atâta amurg
    mi-am lipit buzele de petalele ofilite
    şi am simţit gustul de uscăciune

  • levitaţie

    trenul amestecă liniştea dimineţii
    cu sunete metalice
    sacadate
    ca o inimă ce pulsează

  • ce poate fi mai trist...

    ce poate fi mai trist în lumea asta
    decât să vezi
    cum lumina din ochii unui copil
    se stinge încet încet

  • despre toamna asta...

    despre toamna asta aș scrie
    și frunzele ei arămii
    despre toamna ce-mi este mie
    doar gânduri pustii

  • banalul azi...

    azi
    o zi ca şi ieri
    ca şi cea de mâine
    cu-acelaşi astru

  • în nopţile mele albe

    în nopţile mele albe te privesc ore în şir
    sau îţi vorbesc
    fără ca tu să-mi răspunzi
    parc-am fi