Ei, hei! Dar cine bombarda?
Chiar sfânta maică-a lui sfânt Soare!
Zău! Flacără pe nări lăsa,
Şi-avea priviri răzbunătoare
Şi-n mâni avea un hop-şa-şa!
– „Ce!? Nu-ţi mai astâmperi obiceiul
Şi nu te-ai săturat de sfat?
Triodul zace pe sub pat
Şi-a mucezit acum mineiul,
De când în ladă l-ai lăsat!
Iar tu către Cotor-te cară!
Să nu te văd p-aici! Auzi!
De nu vrei să mănânci cucuruzi,
Porneşte! Hai, şperlă şi pară…!”
Achim cotor e om cu minţi;
El dă din cap scrâşnind din dinţi
Şi-o cam grăbeşte din picioare.
„Oh, bată-l pacostele, Soare!
Dar ce-a păţit! în adevăr,
Bătut e bietul ca un măr –
Al dracului.”- şi se tot duce,
Făcând de spaimă câte-o cruce.
„Mă duc la sfânta Luni! La ea,
Să-ntreb de Savincuţa mea!”
Cu-acest gând el se uşurează.
Deci merge-ncet la sfânta Luni
Şi intră-n casă şi s-aşează
Pe-o vatră plină de cărbuni.
Bătrâna sta-ntr-un colţ de masă
Şi-avea nişte pantofoi mari,
Puteai în ei din pod să sari.
Avea trei scaune prin casă
Şi-un pat făcut de patru pari.
Avea pe masă dinainte
Cilindru plin de „Konig-Tinte”
Şi-avea condei şi ochelari,
Şi tot făcea la mestecuşuri
Şi tot pe rând şi pe răvaş
Făcea trăsuri şi sămădaş
Din slove şi din număruşuri.
– „Cinstită jupâneasă Luni,
Vorbeşte-Achim dintre cărbuni,
Ia vezi! Ai oameni buni în casă!”
Atunci de scris baba se lasă
Şi repede,ca vânt cu nor,
Ia-n mâni o cofă de sub masă
Şi zvâr! în capul lui Cotor.
Povoi întreg şi grindini grele,
Cât biet Achim ud până-n piele,
Ia uşa-n cap, că nu-i de stat.
– „Aşteaptă, gureş blestemat!
De-amar de vremuri tot fac planul,
În ce mod aş putea vâri
O zi-ntre zile: cu o zi
Mai lung de-acum să fie anul,
Încât, pe calcule noi şi bune,
Să cadă Paştele-ntr-o luni!
Şi cum? Dumineca să fie
Tot baştină de sărbători,
Iar noi, mă rog, şese surori,
Să n-avem strop de omenie?
Ba foc şi fum! Am tot gândit;
Şi mai că reuşeam cu planul –
Dar uite colea! Mitocanul,
M-a scos din gânduri, m-a smintit!
Dar las’ pe mine! ştiu eu plata
Că am s-apuc în palmi lopata!”
Distribuie: