În opressores II - George Coşbuc

În frunte flăcăi!
Albastru ni-e steagul, români -
Sătui de nemernici stăpâni,
Să prindeți topoarele-n mâini,
Să-nghețe de spaima călăii.
Din culme de munți și din gurile văii
Cu pletele-n vânt
Puternici să iasă, potop pe pământ,
În frunte flăcăii! Albastru e cerul pe care jurăm,
Și-albastra mânie pe care-o chemăm
Și-ajute-ne Domnul din cerul albastru,
C-albastru ni-e steagul, români!
La mijloc bărbații!
Ni-e galben drapelul, români!
S-azvârl veneticii păgâni
Să fie pe-aicea stăpâni,
Se-ndeasă spre țară spurcații!
Se-ntorc în mormânt, să se vaiete tații
Și plâng în mormânt -
Sări, neamule-al meu, ca vârtejul de vânt
Să sară bărbații.
Ca ceara de galbeni s-alerge nebuni
Străinii, și-n goană pe toți să-i cununi
Cu galbenă groază, cu galbenă moarte,
Ca galben ni-e steagul români

La luptă cu toții! Drapelul ni-e roșu, români!
Nici milă să n-aveți de câini
Nici jale de oameni păgâni,
Să piară tâlharii și hoții.
Copiii cu noi, și ca dânșii nepoții,
De-acum până-n veac,
Deprindă-se-n ura cea fără de leac.
La luptă cu toții!
Văzut-ați voi sânge pe drumuri curgând?
Orașe dușmane văzut-ați arzând?
E roșu și focul, și sângele roșu.
Și roșu ni-e steagul, români!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.