gara fără nume

Autor:Ursu Marian Florentin


Adăugat de: Ursu Marian Florentin

miercuri, 03 martie 2021

GARA FĂRĂ NUME

de Marian Florentin Ursu

*


Să-mi scrii minciuni, nu-mi scrie adevărul
Să-mi scrii când primăvara e în toi
Şi până să se schimbe iar decorul
Mai trece un pustiu pe lângă noi

Sau spune-mi doar minciuni adevărate
Cum că un tren mai are pasageri
Că vin cocori pe căile ferate
Pe ruta spre un ţărm de nicăieri,

Că-n gara dintre două anotimpuri
Mai este o tabelă cu sosiri
Şi şuieră un tren uitat de timpuri
Pe un peron al fostelor iubiri

Mai scrie-mi amănunte în post-scriptum
Când ne-ntâlneam sub zarzării din gări
Acum, în halta cea de praf şi bitum
Se întâlnesc doar două depărtări

Şi de-undeva din capătul de lume
Dă-mi un semnal cu litere de scrum
Când vei zări în gara fără nume
Un călător la capătul de drum


vezi mai multe poezii de: Ursu Marian Florentin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Singurătate
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCLXXXII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mie îmi sună a cântec, e o îmbinare foarte reușită de metaforă și ritm.
Lucia Eniu
joi, 04 martie 2021



Mulţumesc .
Ursu Marian Florentin (autor)
joi, 04 martie 2021



Minunate versuri! Am citit cu plăcere.
gabriel cristea
joi, 04 martie 2021