Furtuni

sâmbătă, 26 decembrie 2020

Știi cum e?
Să plutești în valurile pierzaniei
Și să iți ardă sufletul mocnind
Căci tot ce îți era drag
E demult lăsat pe țărmuri uitate
Când speranța te putea salva...

Dar acum totul e doar un alt nimic
Precum nimicul care devii
Când îți pierzi inima
Și orice dorință de a mai trăi.

Pribeag îți umblă mintea
Dintr-o negură în alta.
Ce tămăduire cauți?
Un zâmbet-e prea puțin de folos.

Trupul mi-atârnă greu
Și mă îneacă în propriile furtuni.
Mâinile-mi sunt inutile
Cicatricile trecutului mă dor.

Să îmi rescriu povestea?
Prezentul poate-i mai înțelegător
Mai bine închid ochii și adorm
În lumea viselor rătăcind
De pe o pagină pe alta sărind
Mii de capitole depășind.

Până când?
Destinația:infinit
Tălpile mi-au obosit
Aștept un tren de negăsit
În gara locului pustiit.

Trec în fugă oameni fără chip
Cu mânecile mâncate de molii
Și trag în urma lor poveri
Vărsând lacrimi purpurii.

Un băiețel așteaptă în colț
Ținând în mână un pachet
Și hrănește un mistreț
Cu o înghețată la cornet.

O bătrână stă pe bancă,
Croșetează un ciorapior
Iar din dânsul iese un șarpe
Scuturându-și coada în zbor.

Felinarele se aprind,
Cimentu-i ca o lava vie
Iarba-i neagră și uscată
Pe peron e gălăgie.

Trec în goană bestii amare,
Smulgând șoaptele din zări
Și pornesc o încăierare
Cu vreo șapte controlori.

Trenul mult râvnit sosește:
In sfârșit m-adăpostesc;
Cerul plange și suspină
Plesnind munții fără vină,
Vântul șuieră-n cabină
Roata scârțâie sub șină.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.