Frigul XIV - Nina Cassian

Frigul dintre astre,
frigul dintre popoare,
frigul bisectând cuplurile
– și între toate o rețea infinită de convenții,
resturi de idei și sentimente
sau proiecte de idei și sentimente –
lucrurile sunt atât de amestecate, iar legile
legile curg invizibil, implacabil dincolo de cald și de rece,
încât mica lege conjuncturală, convenția
pare deodată prietenoasă și zâmbitoare;
în definitiv, ea e aceea care ne solicită
strângerea de mână rostitul acelui „bună ziua”
și „bună seara”, ea, palida, blânda soră a legii
care ne înlesnește dacă nu viața, cel puțin supraviețuirea.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nina Cassian



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.