Când florile de suflet sunt cu florile albe surori
Și lutul meu se-aseamănă cu lutul galben,
Lunecă-o piatră albastră pe-un colier de gheață,
Ca mișcătoare umbre de fluturi cu aripile moi.
Tăcerea ta e taină doar pentru străini,
Îmi mângâi mâna cu un fir de iarbă crud,
Și mă-nspâimânt la cât de caldă ești,
Garoafă printre muzele de marmură.
Tu îmi arăți buchetul roz de struguri,
Cu funda albă ce ține strâns tulpinile perlate;
Un nor pe cerul tău de aur ca o mantie,
Ochii îmi invelește și-i colorează-n cercuri curcubeie.
Un orb își ascunde chipul într-o batistă azură,
Veșmântul negru îi trădează suferinți ce leagă
Acoperământul tău cu vântul parfumat de lalele
Și îngeri creți cu trupurile cenușă.
Spini argintii îți țin crucea să nu cadă,
Peste firava gențiană cu rădăcini trandafirii;
Ai plâns cu lacrimi negre ca un cui
Bătut adânc în grija însingurării tale înfloritoare.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Detalii poezie:
Distribuie pe: