File de istorie - Florența Albu

Râdea bunicul
râdea cu râs nechezat, a mare voie bună.
Și povestea.
Iar noi rămâneam lângă foc,
popândăi ridicați în două labe,
înfricoșându-ne și minunându-ne
nemeritat.
Ne visam haiduci
deștepți și veseli
răscolind în copitele calului
colbul din Drumul Subțire
și glodul curții boierului Nan.

Era doar o poveste
dăruită azi memoriei mele
și tuturor anilor morți.

Râdea bunicul...

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Florența Albu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.