Fata de împărat.

sâmbătă, 14 septembrie 2024

Fata de împărat.

Cândva, poezia era melodică și se putea pune pe muzică, adică putea cu adevărat, să cânte. Poeții ăia purtau stele-n frunte, stele-atât de multe că păreau galaxii, galaxii de poezii. Ăștia-s găuri negre. Nimeni nu plânge azi ascultând o nerozie. Nu se plânge la nerozie. Nerozia nu scormonește adâncul să găsească pruncul din fiecare. N-are valoare, n-are candoare, e doar înșiruire de cuvinte vulgare, banale, rozătoare, urât mirositoare, a picioare nespălate, plate.

Însă, probabil neroziile vor câștiga, pentru că cititorii vor dispărea și nu va mai avea cine să separe poeziile de neroziile goale, nerozi de poeți, poeți de nătăfleți și totul va fi o otoveală groasă, vâscoasă, alunecoasă, banală, globală și goală. Neroziile-s ca niște țevi prin care suflă vântul și usucă pământul.
Mi-e milă de bieții viitori elevi.

Era odat-un împărat
și-avea o fată doar, atât
voia la măritat s-o dea,
dar împăratul nu găsea
un prinț vrednic de ea.
Era o perioadă grea,
când împărații-ncet piereau
și-n locul lor se cocoțau
bufonii cu sclipici.
Și împăratul nu putea,
Frumoasă fata lui s-o dea
Vreunui măscărici.
Și fata lui rămase-așa,
o tânără ce-mbătrânea
dar parcă nu se urâțea,
timpul nu mușca din ea,
ba dimpotrivă, căci părea,
nu o fecioară, ci o stea
ce mai tare strălucea
cu cât pe lume se lăsa,
bezna groasă, grea și rea.
Și-așa de tare strălucea
bătrâna fată de-mpărat
că lumina în veșnicie
cu chipu-i fin și delicat.
Numele fetei? Poezie.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.