fără sfârșit

Autor:Anisoara Iordache


Adăugat de: Anisoara Iordache

sâmbătă, 27 noiembrie 2021

un soare
un zâmbet
și-o speranță
sunt
altoite-ntr-o nouă tulpină-
fără război merge
războiul


acolo-n
miezul tăcerii
un tropot de inimi
tulbură întinsele pustiuri-
fără zbor
se-nalță cocorul

păreai grăbit
să prinzi un tren
plecat demult din gară-
fără lacrimi
se scutură ale bradului
conuri

dintr-un joben fermecat
ies la lumină
scenarii
peste scenarii-
fără ceas
marele iepure alb
controlează timpul


furtuni de zăpadă-n
deșert
clipa-și picură vigoarea
în cupa otrăvită
a unui gând-
fără sfârșit
e al căderii început


întrebări nerostite
încrustate-n luciul apei
palide focuri
de veghe
adăpostesc aripi de fluturi-
fără zgomot
veșnicia se pitește-n
inima unei secunde


amurguri
purtate-n plânsetul ploii
umbre
ascunse printre ramuri desfrunzite
ademenesc trecătorii-
fară un ideal
nu contează
pe ce drum te-ncumeți
să mergi

cum
regulile jocului se schimbă
din mers
cuvintele au haine cameleonice
să știi copilul meu

fără Domnul Iubitor de oameni
ești o uscată frunză
luată de vânt


vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.