Fă, leliţă, eşti acasă?!
Că durerea greu apasă,
Nu ştiu ţaţă, ce să fac
Pe bărbat să mi-l împac.
De o vreme mă respinge
Îi tot plouă şi-i tot ninge,
Nu-i mai place să îl pup
Şi refuză al meu trup.
Ciorba mi-o aruncă-ndată
Tipând lele, că-i sărată,
Puiul nu e fript deajuns,
Jarul, carnea n-a pătrus.
Seara-n pat, adorme lemn
Nici nu vede că-i fac semn,
Stă îndepărtat de mine
Parcă-s alta şi-i ruşine.
Ei, fă maică, nu-i a bună,
În zadar îi cânţi în strună,
El la alta se gândeşte
Şi în foc se perpeleşte,
Dar îţi dau iarbă de leac
Cu ea farmece desfac,
Să i-o bagi în aşternut
Când de vise-i străbătut,
Dimineaţa ai să vezi
Că va sta să îl desmierzi,
Iară el, din farmec scos
Te-o iubi şi mai focos.
vezi mai multe poezii de: aspiranta
Detalii poezie:
Distribuie pe: