Oase de sepie – 3 - Eugenio Montale

Nu te ascunde-n umbra
desișului verde de stuf
ca șoimul ce se-arunca
fulgerând în zăduf.

Ora-i să ieși din stufărișul care,
plăpând, pare s-adoarmă
și să privești la formele
vieții-n fărâmițare.

Ne mișcăm printr-o pulbere fină
de-un cenușiu de perlă ce vibrează
în străluciri care ne-ntină
ochii și-un pic ne desfibrează.

Totuși, o simți, în joc de-aride unde
ce-s leneșe-n ora stânjenitoare
n-aruncăm în vertejiri afunde
viețile noastre hoinare.

Cum stâncile acelea, uneori,
par să se destrame, topite
într-un păienjeniș de nori;
și sufletele noastre pârjolite,

în care arde amăgirea
o vatră de cenușă plină,
se pierd în limpezimea
a tot ce e sigur: lumină.


Traducere Marian Papahagi

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.