Oase de sepie – 15 - Eugenio Montale

Valmorbia, adâncul tău îl străbăteau
nori înfloriți de plante, în adieri.
În noi, mișcați de oarbe întâmplări,
uitarea se năștea.

Tăceau împușcături, în poala solitară
sunet scotea doar Leno, răgușit.
Câte-un semnal mai izbucnea, slăbit
el lăcrima în aer.

Nopțile limpezi toate erau zori,
vulpile le-aduceau la mine-n grotă.
Volmarbia, un nume – și-ascuns în amintire
pământ unde nu-i noapte niciodată.


Traducere Marian Papahagi

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.