Eu vreau să vin, tu mă îndemni să plec,
Eu vreau să plec, tu îmi şopteşti să stau.
Ce s-a-ntâmplat cu cei care erau
Ca două jumătăţi dintr-un întreg?
Când ne topeam pe buze un sărut,
Creşteau din noi aripi şi pân’ la cer
Ne înălţam cu sufletele ieri,
Azi parcă de acolo am căzut.
Şi zdruncinaţi de căzătură stăm
Nelămuriţi cu ceea ce simţim
Şi întrebându-ne de mai iubim
Prin noi, haotici, vise căutăm.
Să le-mpletim în nopţile ce vin
Cu umbrele lor umede şi reci,
Cotrobăim prin noi de ore-ntregi,
A noastre vise nu le mai găsim.
Le-am rătăcit fugind de-atâtea ori
De noi şi zac, prin praf, pe undeva…
La mine-n hol, sub noptierea ta?
De astăzi nu mai suntem visători.
A stins răcoarea-acestei dimineţi
Tot jarul care pâlpâia în noi,
Tăciuni au mai rămas în amândoi
Să ne-ncălzescă visu-ntregii vieţi.
Eu vreau să plec, mă simt atât de gol,
Tu nu mai spui ca ieri... Te rog, mai stai!
Nu mai eşti astăzi nici tu ce erai,
Nu mai suntem uniţi de niciun dor.
Nu mai trăim azi vise în comun
Am adormit iubiţi, colocatari
Când ne-am trezit eram, ce vise mari
Aveam odată, azi sunt toate scrum!
vezi mai multe poezii de: Dan Lazarescu
Detalii poezie:
Distribuie pe: