Acolo pe dealul acela înalt
Au trecut iar străinii
Ce pământ au visat,
Dar locul e altar
Că-n pântece de humă
Sunt sfintele oseminte
A celor ce mereu
Au apărat cu sânge
Pământul meu și-al tău.
Acolo liturghia curge neîncetat,
Că sfânt este pământul,
Cu oase presărat,
Doinesc privighetori
Și mierele, vrăbioare,
Copacii cei mai falnici
Stau drepți ca în altare,
Iar vântul frunze-nchină
Și iarba-ncet sărută
Epitaful țesut
Din glia țării sfântă.
Cât timp se nasc vlăstarii
Pe plaiul strămoșesc,
Nicicând n-au loc dușmanii,
Cu-acei ce-mpărtășesc,
Aceeași sfântă limbă,
Grai românesc străbun,
Același sfânt pământ
În care moaște acum
Stau os din osul nostru
Biserici peste veac,
Stau cei de-un neam cu noi
Ce sângele și-au vărsat
Pe glia țării sfinte
Când ei au apărat
Vatra unde în pace
Alți fii s-au înălțat.
Străinii vin și pleacă,
Prin aer se rotesc
Ca vulturii ce prada
Din zare o pândesc,
Azi trec așa ca șoimii,
Exerciții de zbor,
Un cuib al altei păsări
Poate găsesc ușor,
Dar glia românească
Nu-i cuib rece și gol,
Pe ea scrie cu sânge,
În ea sunt îngropați
Părinții, frații noștri,
Pe ea stăm noi acum
Și oasele din glie
Cu drag le sărutăm
Și sfânta moștenire
În veac o apărăm.
Cât timp există-n suflet
Iubire între frați,
Respect față de locul
Din care ne-am înălțat
Și sfinți ne sunt părinții,
Iar vatra o icoană,
Vom observa că pășim
Pe o sfântă comoară,
Vom înțelege slova,
Al gliei epitaf,
Tot pântecele țării
De oase presărat
Și niciodată străinii
Cuib nu își vor afla,
Căci sfântă ne este țara
Și o vom apăra.
vezi mai multe poezii de: Elzumina
Detalii poezie:
Distribuie pe: