Să ne jucăm de-a Ziua de Ieri - Emily Dickinson

Să ne jucăm de-a Ziua de Ieri –
Eu – o școlăriță –
Tu – și Eternitatea –
Poveste Nepovestită –

Îmi potolisem foamea
Citind Lexiconul de zor –
Băutură – mi-au fost Logaritmii –
Sec era Vinul lor –

Trebuia să fie – ceva deosebit –
De la Vise primește Somnul culoarea –
Viclene Roșuri de Zori –
Fac Orbul – să sară –

Nemișcat în viața de Ou –
Coaja s-a rupt –
Când ai tulburat Elipsa –
Și Pasărea a căzut –

Cătușele – noul ins Eliberat –
Le uită curând –
Mie nu mi-a părut Libertatea
Niciodată un lucru de rând –

Era ultima recunoștință
Înainte s-adorm –
Era prințul Miracol cu care Lumina
Intră – la trezirea din somn –

Poate Ciocârlia să intre în Coaje –
Mai ușor ar fi – pentru Cer –
Lanțurile nu ar durea
Mai mult decât ieri?

N-ar scrâșni Închisorile mai triste încă
Pentru un Om liberat –
Ce-abia nici n-a gustat bine din Libertate
Și a fost – din nou condamnat –

Zeu al Cătușelor ca și
Al celora Liberi Zeu –
Să nu-mi iei Libertatea
Din Sufletul meu –

1863


Traducere Veronica Porumbacu

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Emily Dickinson



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.