Elysium

Autor:Bogdan Boitan


Adăugat de: Bogdan Boitan

luni, 09 august 2021

Elysium

Din călimară mi-am făcut chilie,
Și-am pus capac o frunză de stejar,
Catapeteasma-i cuib de poezie,
Iar visele slujesc lângă altar.

Pereții șiroiesc în irealul
Unei icoane rupte dintr-un măr,
Pe sticla afumatului vitraliu,
Mai curge-un ultim strop din Adevăr.

Plutesc în largul mărilor eterne,
Ca intuind un mal de Elizeu,
Trudindu-mă cu mintea a le cerne,
Iar inimii să-i caut Dumnezeu.

În nopțile cu stele răposate,
În cer s-a-ntredeschis o mică ușă,
Dar umbrele se chinuiau din spate,
Să-mpingă acolo iadul cu cenușă.

E tot mai frig și plouă în neștire,
Tot mai păgân e veacul, rupt din os,
Îi beau tristețea pân' la fericire,
În lupta mea cu demonii de jos.

Sub meandrele acestea prăbușite,
Cândva domneau imperii și armate,
Filosofii îngenunchind smerite,
Să-ndure crucea lor cu demnitate.

Din tâmplele căzute prin osuare,
Sfidând eternitatea lor cea mută,
Se înălțau doi lujeri de cicoare,
Și tot acolo, tufe de cucută.

E noapte-n ochi, cu greu putem distinge,
Prin mărăcini şi ghimpi proptiţi în curte,
Dar nu e zbor să nu putem atinge,
Mari înălțimi, ci aripi mult prea scurte.

@BFB


vezi mai multe poezii de: Bogdan Boitan


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.