1.
Se tânguie o cruce în hulpav cimitirul
La poala ei, o roză şi-a scuturat potirul.
Este oglinda mută cu scrijeliri succinte
A celui de la poale rămas fără cuvinte.
Aminul, două cifre, un INRI şi un nume,
Par semne de-mpăcare pentru cel dus din lume.
Deasupra? Doar tăcere! Un griere falsează
Un cri pe post de bocet căldurii de amiază.
Peste pământ curg lacrimi din lumânări topite,
Schiloade-acum petale din jerbe risipite
Învăluie fărâma de colăcel căzută
Spre răposat pomană, furnicilor redută.
2.
Dar nu! Pe ea n-o doare pământul ce o strânge
Ca zidul lui Manole şi-n care se va frânge!
N-o doare adierea pe braţele-i zvărlite
Spre boltă şi spre zarea de astru dogorite.
Toţi văd o răstignire, văd puncte cardinale,
Tenebre, tânguire, veşminte şabanale,
Odăjdii, rachiul, prescura, sau aminul,
Tristeţea ce-i îmbracă şi le sporeşte chinul.
Dar nimeni nu priveşte în miezul ei, răscruce
Între prezent şi veşnic. Ea-i calea care-l duce
Pe cel care-l veghează, ca semn de împlinire,
Ori ca pe oarecare spre-a vieţii mărginire.
3.
E crucea înălţarea acelui ce coboară,
Ori numai semn pe lutul adânc ce o-nconjoară?
Ce spune celor care o văd ca alinare
Ori celui ce-o zăreşte, cumva, din întâmplare?
Îi va opri o clipă vădindu-le povestea
Ori fi-va doar misiva ce-n lume poartă vestea?
Nu-i poartă, nu e cheie! Să fie numai lemnul
Jertfit ca trebuinţă? Ori poartă-n ea îndemnul:
- Aminte ia la toate şi tot ce-i viu sub soare,
Se răzleţeşte trupul dar sufletul nu moare!
Din morţi de cruci vegheate s-au zămislit poveşti
Nu-ţi fă câştig din spaimă atunci când o priveşti!
7, 12, 28 ian 2020
Volumul OGLINZI ELEGIACE,
Editura CORESI, 2021
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau
Detalii poezie:
Distribuie pe: