Elegia a XVII-a - Adevăr

marți, 31 ianuarie 2023

Chiar eşti nebun? m-a întrebat nebunul
Nemulţumit că nu-mi închei zăbunul.
Nici eu nu ştiu! Prea des mă chestionează
Concetăţenii, orbi cu minte trează.
Ei clevetesc, eu îi lovesc năpraznic
Şi-i las să vadă atârnând obraznic
Un bici cu cnut. Când traversez agora
Deşi sunt mulţi, grăbit destramă hora.
Mânjesc tăcerea, constipaţi ţârcovnici,
Cu vorbe grele spuse ca netrebnici
Croită din nimic şi bârfe terne,
Imundă baltă spusa lor aşterne.
Când mă zăresc îşi frăgezesc tutunul,
Şoptesc scârbiţi: Iar a venit nebunul!
Sau se prefac a scapăra amnarul
Şi strâmb zâmbesc de parcă văd groparul.

- Deci, eşti nebun? Au cei din burg dreptate?
- Nu! Insolenta agresivitate.
Le ilustrează numai neputinţa
Nu ei sunt cei în drept să dea senţinţa!
În ochii lor, un ins banal e oaie,
Un sărăcan cu biciul strâns sub straie
Ce rătăceşte dincolo de staul,
Un oarecare, nicidecum un Saul.
Da! Sunt nebun! Mă-mbrac cu adevărul!
Cel ce urăşte sila şi răspărul,
Unealtă-şi ia cu sine îndrăzneala,
Sfidând mereu minciuna, cleveteala.
Când m-am întors, piaţeta se golise,
Părea că adevărul aţipise…
Sub felinar tăcerea spânzurată
De nesimţirea lor e-mpovărată.

11 feb 2020
Volumul OGLINZI ELEGIACE,
Editura CORESI, 2021

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.