Elegia a XV-a - Lumină

duminică, 29 ianuarie 2023

... pornită din niciunde, o zvoană se`ntreţese
între lumini şi umbre, stârnind porniri alese.
- Eu mă încumet lume să cred că-s mai de soi
căci singur fac lumina ce o îndrept spre voi !
Aduse licuriciul o primă mărturie
şi pâlpâi în noapte cu alţi confraţi – o mie.
- Eşti mult prea mic amice ! grăi o stea din boltă
priveşte ! Căi Lactee de astre se revoltă
la spusa ta de comic, noi ne numim luceferi
resping obrăznicia pornită de neteferi!
Pătrunde-n larma asta cu forţe inegale,
dar hotărât, o lampă și glăsuie pe cale:
- Noi facem lumea-ntreagă să fie mai cu spor
mărind mai mult lumina când aştrii se cobor.
- Poate-aţi uitat de mine ! adaugă şi luna
ce se-oglindeşte-n lacuri şi înteţeşte gluma.
Cum de cutezi lumina s-o târâi prin duhori
când ştiţi dintotdeauna că vine dinspre sori ?
Şi-n toată bătălia purtată`n jos şi`nalt
ridică glas subţire un ciob de diamant:
- Eu sunt atot-puterea între lumini şi umbre
dacă gândiţi altminteri, vă faceţi gânduri sumbre !
Uimită de ieşire, dă glas chiar aurora:
- Eu modelez lumina când se preschimbă ora
Şi apele din mine stârnesc nesaţ de vise,
opriţi-vă din joacă ! doar asta le mai zise
Căci se`nălţă năvalnic tumult de apă mare
cu uriaşe roiuri de picuri plini de sare:
- Lumina ce-o aducem pe crestele de val
produce strălucire mai mult ca un cristal !
Tăceau umil ascunse, ferite de arţag
un muc de lumânare şi un chibrit pribeag
cu licărul anemic avut de mii de ani.
rugau în şoaptă focul să`nvingă pe tirani.
- Cine-n hăţiş de umbre mă tulbură-n hodină ?
întreabă sfântul soare pitit dup`o colină.
Au n-o să credeţi oare, că cei din stirpea voastră
au harul şi puterea, lumina s-o sporească.
Doar marele maestru de licăr şi scântei
văpaia prinsă-n ruguri, întoarse către ei
o vorbă înţeleaptă ce arse înspre toţi:
- Grăiţi cu îngâmfare, precum nişte netoţi !
Pentru că-n lumea asta şi cele ce-or urma
nu-i altă strălucire cum poartă lacrima !
Să luaţi învăţătură şi-aminte la ce spun,
oricine zice altfel, e doar un biet nebun !
Se stinge-n urmă larma cu focul tras în jar,
cu licurici sub frunze si valuri stinse-n far,
iar stelele ascunse de voalul unui nor
priveau spre soare`apune să vină-n ajutor.
Dar înţeleptul astru zăcea să-şi facă somnul
lăsând lumini şi umbre să vină de la omul
ce izvădise singur prin firav bob de rouă,
o`nţelepciune care, dădea o lege nouă.

08.09.2005
Volumul OGLINZI ELEGIACE,
Editura CORESI, 2021

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.