Electorală - Virgil Diaconu

În ultima vreme, întunericul a scos iarăşi capul.
El frânge gleznele ierbii, se visează rege.
Şi dacă Domnul nu mi-ar fi legat
mâinile şi duhul în Sfânta Scriptură,
eu încă de mult aş fi scurtat de cap întunericul.
Şi toţi urmaşii lui Iuda, care mă vând în fiecare zi.

Dar poate că este mai bine să îmi fac propriul partid,
aşa cum îmi ciripeau, mai deunăzi, vrăbiile.
Partidul meu e floarea de cireş – le-am spus –,
în el s-a înscris, încă de la început, toată pădurea.
Şi depărtarea, stea cu stea. Şi ciripitul vrăbiilor,
care deja scrie în mine adevărate poeme de dragoste.
Iată Partidul Florii de Cireş, a cărui doctrină
o ştiu mai bine decât mine cireşele;
şi pe care o răspândesc mai bine decât mine vrăbiile.
Însuşi Domnul a trecut, în răcoarea dimineţii,
pe la mine. El, care a fost întotdeauna independent
şi nu s-a amestecat în niciun partid,
va fi acum de partea florii de cireş.
De fapt, el este adevăratul lider spiritual, vezi,
el deja a început să îşi caute adepţi:
ba în cuiburile coţofenelor, ba în poiana narciselor,
ba în vuietul pădurii. El deja a început să-şi caute adepţi
şi să îi strige pe nume.

– Unde ești Moise?
– Sunt aici, Doamne, la masa de scris. Sunt aici:
în poemul-coţofană, în poemul-narcisă, în poemul-pădure.
Facerea e aproape scrisă, Doamne, ia şi citeşte!
Ia şi citeşte platforma electorală a florii de cireş!
Aceasta este arma pe care am ţinut-o până acum secretă:
Facerea! Arma care pune la zid întunericul.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Virgil Diaconu