Eclipsă

Autor:Daniel Vișan-Dimitriu


Adăugat de: Daniel Vișan-Dimitriu

marți, 25 octombrie 2022

Azi mă voi cufunda în umbra Lunii,
Iar craterele ei nu vor mai fi
Mistere-n rotunjimea care-mbie
Să o dorești în fiecare zi.

Mă las acoperit de ea cu totul,
Îmi voi închide ochii așteptând
O mângâiere, murmur sau frământul
Pe care l-am simțit mereu, visând.

Când voi păși, cu umbra ei de mână,
Voi fi un astru care, în eter,
Va rătăci prin galaxii de umbre
Ce caută în Univers un cer

Și vor să fie-acolo strălucire,
Să fie cum, deasupra de Pământ,
Ar fi mereu alături, zi și noapte,
Unite prin același legământ.


vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viitor
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.