Lună, lună, casă veche,
ce puțin îmi stai de veghe
peste nori și peste crânguri!
Sar copiii, duși de salturi
printre nori. Strigă-n față,
strigă-n spate, gurile nu le îngheață!
E târziu. Trenul parcă se aude,
frâne trec pe șine ude,
trecem noi, trece și vântul,
Luna-și lasă-n ape saltul,
străzile rămân pustii,
urmele eternității, calde utopii
și atunci, când te pornești
visele să le hrănești,
geamurile se închid,
stele strălucesc fervid,
arse de soare,
atrăgătoare.
vezi mai multe poezii de: sorina
Detalii poezie:
Distribuie pe: