E ceasul când...

Autor:Manuela Munteanu


Adăugat de: Manuela Munteanu

marți, 05 decembrie 2023


În abur argintiu de noapte rece,
Când visele se scurg pe cărărui,
Un Moș al tuturor și-al nimănui
Pe la fereastra sufletului trece.

E ceasul când, din nuferi albi de stele,
Cometele lumina și-o desfac,
Iar îngerii le-adună într-un sac
Și își ascund câte-o dorință-n ele.

E ceasul când, pe trepte mari de gheață,
Coboară nesfârșirea dinspre rai,
În largi rădvane, cu buieștri cai,
S-aducă chiupuri pline cu dulceață.

Aleargă, pofta lumii s-o desfete
Cu-arome răsucite-n acadea,
Zaharuri împietrite în bezea,
Culcate-n moliciuni adânci de ghete.


vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Copilărie
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.