După refugiu - Nicolae Labiş

Când să ne-ntoarcem din refugiu
S-a întristat oleacă satul;
Citisem, dragă doamne, la serbări
Poezii năstrușnice de subsemnatul.

Vagoanele de marfă, bulendre și copii,
Opriri în gări cu săptămâni ploioase,
Bețivi scandalagii
Bătând cu pumnii în scândurile vagoanelor groase.
Un cufăr a strivit un copil mic,
Celorlalți le intraseră păduchii și-n gene.
Priveam toate acestea cu ochi împietriți
Uitând de feți-frumoși și cosânzene.
Șuier ascuțit, șine, drum, drum -
România cu hogeaguri crăpate, văduvițe de fum.
În Fălticeni ne-am întâlnit c-un om din sat,
Ne-am suit în carul lui cel mare
Și-am desfăcut pe câmpul nearat
Drumul acesta depănat în inimă la plecare.

Vestea s-a răspândit:
-Domnul profesor iarăși a venit!
Nu cum zicea vecinul c-a murit!
La școală am găsit ferestre sparte și mine.
Pirul crescuse mare cât mine.
Șerpii alunecau în salturi grăbite
Printre obuze și cartușe ruginite.
Cireșul ars la rădăcină și ucis pe-ncet
Își umbrea peste casă cenușiul schelet.

Totul mă privea cu teamă, pe furiș,
Cu ochii geamurilor sparte-n pietriș.
Văzându-mă că vreau să plâng,
Din ziduri cărămidă rânjea strâmb.
Din soba povârnită-n zidul stâng
Creștea o iarbă fragedă de dâmb.
Motanul numai, tot în vechiul loc
Sălbăticit unde fusese foc,
Se pregătea agil să se azvârle
Să prindă-n vatră greieri și șopârle.
Iar prin tavanul scund, cu bârne grele,
Puteai să vezi un cer întreg cu stele.
Ieșind tăcut afară-am dat să beau
Dar ciutura lipsea de la fântână
M-am așezat tăcut pe un obuz...

Băieții satului m-au prins de mână.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş