Dragostea dintr-un abis

duminică, 08 iunie 2025

Într-o cutie un inel înnegrit de timp și plâns,
Se ascundea de ochi și de lumină,
Până-ntr-o zi când o bronzată doamnă cu breton,
Într-un colțișor dosit l-a întâlnit.

Întâi avuse o bucurie oarbă,
Ca-o surpriză ce vâslea în bărci pe mări de foc,
Căpruiul ochilor lucea sticlos, vânos,
În văzul diamantului șlefuit de sănii fine.

Pianul începu să cânte într-o limbă orfană,
Cu clape mici făcut parcă pentru
Mâinile de furnici, cu albul șters, cu negrul prăfuit,
O simfonie tristă cu acorduri de nonă.

Lalele de cenușă în vază se unduiau,
Duduia să le vadă tulpinile de gros fum,
Se scuturau de toamne, parfumul își măreau,
Sub nări tremurătoare să fie observate.

Dar bruna nu și nu, cutia mi-e străină,
Dar luciul ăsta scump e preț de-un trofeu,
Aștept să vie noaptea, perdelele să trag,
În poale cap să-și culce bărbatul meu cel drag.

Eu n-am să întreb nimica, aștept ca el să-mi spuie,
Că așa e și firesc bărbatul să facă primul pas;
Pianul smulgea note, ca un subsol mozartian,
Și lemnul îi plângea cerșind batiste nude.

Inelul implora în scânteieri de roze,
Și stelele pe cer scântei aveau sub ochi,
În toată frământarea încăperea înfricoșa,
Femeia se albi ca o nălucă în rochii răpitoare.

Pescarii obosiți de pe apele de coaste,
Ii turnau pe mâini albastru, cu mușețel fața îi spălau,
Nevasta ca să vadă că trandafiru' de spin e curățat,
Clavirul adânc respira, bijuteria pe-o hârtie de catifea alipită sta.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.