Poezii despre Dragoste:

„Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră” Radu Stanca

ULTIMA VALE

Ninge. Afară? Din mine afară!
În mine sunt cioburi tăioase de ghiaţă.

Soarele mi a ncălzit jucăuș
trupul gol
Am deschis ochii leneș
dar tresărind de dor.

M am privit în oglindă
Și am tresărit
De dincolo de ea
Tu mi ai zâmbit.

Mirat privesc in urma mea
Iubiri ce-au fost demult.
Rotunda , lumea inca vrea,
In gand e nou tumult.

ZEIŢĂ SAU FEMEIE

De ai fi fost zeiţă în loc să fii femeie,
Te-aş fi ucis cu pietre sau te-aş fi ars pe rug.

E noapte n ochii tăi
E câte o lună neagră
În fiecare dintre ei
Dar perseidele ce curg din ei

Când mi ai sărutat
Talpa piciorului gol
Timpul în loc a stat
Eu am căzut în gol.

Mai stai, mai stai
Așa mi spuneai
În serile de mai

TU TE-AI ÎNTORS...

Se simte-n aer toamna fremătândă.
Gura-i arzândă frunzelor le-a pus