- Acasă
- STOMFF ANDREI AUREL
- UNUI CONFRATE SUPARAT
UNUI CONFRATE SUPARAT
duminică, 19 aprilie 2015
UNUI CONFRATE SUPĂRAT
Am fost neînţeles adeseori,
Plutind în nori am ignorat cuvântul
Crezând că eu am inventat Pământul
Şi zborul meu e zbor de albi cocori.
Dar nu l-am ignorat pe Maiorescu
Plăcut sau nu, cuvântul lui contează.
Atâţia sunt acei care mimează
Şi uită că doar unu-i Eminescu.
O formă fără fond se poate scrie
Iar miezul fără formă e doar iască.
De ce să ne ascundem sub o mască
Şi să stricăm pădurea de hârtie?
La critică încearcă să rezişti
Ridică-te de la pământ mai tare.
În lumea noastră, cât ar fi de mare
Tu fără critică nici nu exişti!
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Aproape ca regret titlul pentru ca am inceput sa ma indoiesc sincer de faptul ca acel " confrate" este au apelativ potrivit.
Ma doare insa ca este atata loc pentru a arunca diverse mesaje impotriva unora plecati si care nu se mai pot apara. Adrian Paunescu nu a fost niciodata criptocomunist pentru ca in pofida aparentelor el nu a fost comunist ci un artist daruit cu har care a identificat mereu potecile ce ii pot permite sase exprime liber , lucru greu de realizat in acele timpuri. Am fost prezent la foarte multe cenacluri si este greu de conceput ca este ignorata contributia greu de evaluat a acestui fenomen in economia artei poetice , muzicii folk si nu numai. Multi dintre cei ce astazi fac parte din istoria culturala a Romaniei , au intrat in aceast acrte datorita lui Paunescu , el insusi un poet , cel putin pentru mine , desavarsit. Inainte de a fi poet Paunescu a fost un mare patriot si poate ca s-a uitat prea usor ce spectacole a pus pe scena si in fata camerelor de luat vederi dupa momentul Cehoslovacia 1968 , cand se vehicula practic disparitia Romaniei in limita granitelor de astazi. Poeziile lui patriotice nu il proslaveau pe Ceausescu decat arareori , atunci cand avea nevoie de un pic de relaxare a propriilor cai de exprimare , strict supravegheate . In schimb , nenumarate poezii incercau sa arate lumii ce este Romania si poporul roman , urmasul dacilor liberi. A gresit de multe ori , fiind furat de inaltimea la care ajunsese dar gresala este un adjectiv al omului in primul rand. Restul vietuitoarelor gresesc doar o singura data pentru ca nu au posibilitatea de a alege. Noi o avem si daca gresim e normal sa incerca sa nu repetam gresala.
N-as vrea sa vorbesc despre celalti care posteaza pe acest site , dintre care probabil i-am mai suparat din cand in cand pe cate unii. Dar blacks este unul dintre preferatii mei si cu toate acestea , uneori si el scrie altfel decat as vrea eu sa citesc ceea ce nu inseamna nicidecum si niciodata ca ii contest talentul. Este vorba numai de perceptia personala si de moment. Nici pe aurel auras nu il pot lasa in umbra acestor randuri pentru ca merita cu siguranta toata stima mea. Imi pare a fi un exemplu de modestie si mai ales imi pare a nu se teme de niste imaginari "rechini" . Eu inca mai cred ca administratorii acestui site fac un efort mai mult decat laudabil si nu pentru a crea un camp de lupta ori un bazin pentru spectacole sangeroase ci pentru ca asa au crezut ei de cuviinta sa sprijine posibilitatile de exprimare pubblica a unor poeti amatori si pe de alta parte sa faca tuturor celor interesati cunoscuta poezie autohtona si internationala de calitate pentru ca provine de la clasici ai acestei arte.
Aici promit ca ma opresc cu orice comentariu privind asemenea eculubratii. Pe cei care i-am deranjat ii rog frumos sa ma scuze si ii asigur ca ii pretuiesc pe toti fie si pentru simplul fapt ca exista in acelasi timp cu mine. Deocamdata.
stomff (autor)
duminică, 19 aprilie 2015
Dragul meu Eminus Ghinda , ma indoiesc asupra faptului ca te voi invidia vreodata. Iti urez insa succesuri nebanuite ca scriitor unic si neinteles. Consider polemica lipsita de sens si deci am incheiat aici.
stomff (autor)
duminică, 19 aprilie 2015
Regret gestul lui Emilus de a se supara si de asi lua toate poeziile de pe site din cauza unei critici, zic eu constructive. Cum ati zis si dvs fara critica nu putem sa avansam...
Va apreciez domnule Stomff Aurel
ionel
duminică, 19 aprilie 2015
Poezia trebuie vazuta de multi oameni,nu putem scrie doar pentru sine.
Marii poeti au ajuns mari datorita publicului,daca place e iubita ,daca nu ,nu o simte nimeni.Aveti dreptate ,fara critica esti nimeni.
ALapis
duminică, 19 aprilie 2015
Dragul meu Critic Bland ,
Iti multumesc pentru ca ai incercat sa imi iei apararea. Spre deosebire de tine , eu nu pot decat sa remarc ceea ce nu se potriveste habitudinilor mele in ale scrierii. Si nu o fac nici ca sa ranesc si nici ca sa ridic statui. Atunci cand ceva imi place , spun acest lucru cu mintea libera de orice alte ganduri. Sunt cateva persoane ce mi-au devenit dragi si atunci cand citesc ce posteaza simt nevoia sa le spun ceea ce cred si stiu ca nu se supara pe mine pentru ca nu incerc sa le impun sa modifice , sa cizeleze de dragul formei , ci pentru ca as vrea sa se apropie de perfectiune. Eternitatea este o inventie oarecum absconsa. A existat un inceputsi va exista si un sfarsit urmat de un alt inceput si asa la nesfarsit. Etern poate fi un poet care a trecut de critica si numai esteticul social general acceptat la asezat pe firmament. A nu accepta ca ceilalti sa isi exprime opinia poate fi interpretat ca fiind o dovada de infatuare. Infatuarea este insa straina de arta adevarata spre care noi, amatorii , am deschis ochii si incercam sa prindem cat mai multa lumina izvorata de acolo , din arta celor eterni. Iarta-mi lungimea acestui mesaj dar am simtit nevoia sa iti spun ca pentru mine orice comentariu pro sau contra este binevenit iar comentariile tale urmate de "NU" ma bucura pentru ca nu esti multumit de ceea ce ai citit ceea ce inseamna ca trebuie sa accept ca am gresit. Gresala recunoscuta e pe jumatate iertata iar cealalata jumatate poate nici nu mai conteaza.
stomff (autor)
duminică, 19 aprilie 2015
Adrian Maniu
Al. O. Teodoreanu
Alecu Donici
Alecu Russo
Alexandru Alexianu
Alexandru Bogdanovici
Alexandru Hrisoverghi
Alexandru Macedonski
Alexandru Philippide
Alexandru T. Stamatiad
Alexandru Vlahuţă
Alexei Mateevici
Andrei Mureşanu
Anonim
Anton Pann
Artur Enăşescu
Benjamin Fondane
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Calistrat Hogaș
Camil Petrescu
Carmen Sylva
Cezar Bolliac
Cincinat Pavelescu
Constantin Mille
Constantin Negruzzi
Constantin Oprişan
Costache Conachi
Costache Ioanid
Dan Botta
Demostene Botez
Dimitrie Anghel
Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Gusti
Dosoftei
Duiliu Zamfirescu
Dumitru Iacobescu
Dumitru Theodor Neculuță
Elena Farago
Elena Văcărescu
Emil Botta
Emil Cioran
Eusebiu Camilar
Gavril Rotică
George Bacovia
George Coşbuc
George Ranetti
George Topîrceanu
George Tutoveanu
Gheorghe Sion
Grigore Alexandrescu
Iancu Văcărescu
Ienăchită Văcărescu
Ilarie Voronca
Ioan Budai Deleanu
Ioan Iacob Hozevitul
Ioan S. Neniţescu
Ioanid Romanescu
Ion Barbu
Ion Heliade-Rădulescu
Ion Luca Caragiale
Ion Minulescu
Ion Neculce
Ion Șiugariu
Iosif Trifa
Iulia Haşdeu
Leonid Dimov
Lucian Blaga
Magda Isanos
Mateiu Ion Caragiale
Matilda Cugler-Poni
Mihai Eminescu
Mihail Kogălniceanu
Mihail Săulescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Demetriade
Mircea Eliade
Nichifor Crainic
Nichita Stănescu
Nicolae Iorga
Nicolae Labiş
Octavian Goga
Panait Cerna
Radu D. Rosetti
Radu Gyr
Radu Stanca
Ştefan Octavian Iosif
Ștefan Petică
Traian Demetrescu
Tristan Tzara
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Cârlova
Vasile Conta
Vasile Militaru
Veronica Micle
Victor Eftimiu
Virgil Carianopol
Vladimir Streinu
Zorica Laţcu
Agatha Bacovia
Alexandru Andriţoiu
Alexandru Andrieş
Alexandru Busuioceanu
Alexandru Colorian
Alexandru Lungu
Alice Călugăru
Ana Blandiana
Ancelin Roseti
Andrei Ciurunga
Anghel Dumbrăveanu
Ara Alexandru Șișmanian
Aron Cotruș
Arsenie Boca
Aurel Dumitrașcu
Aurel Pastramagiu
Aurel Rău
Benedict Corlaciu
Camil Baltazar
Camil Poenaru
Cassian Maria Spiridon
Cezar Baltag
Cezar Ivănescu
Christian W. Schenk
Claudia Millian Minulescu
Cleopatra Lorințiu
Constanţa Buzea
Constantin Berariu
Constantin Michael-Titus
Constantin Noica
Corneliu Coposu
Corneliu Vadim Tudor
Dan Deşliu
Dan Rotaru
Daniel Drăgan
Daniel Turcea
Darie Novăceanu
Dimitrie Ciurezu
Dimitrie Stelaru
Dinu Flămând
Dominic Stanca
Dumitru Corbea
Dumitru Matcovschi
Dumitru Pricop
Dumitru Țiganiuc
Elena Armenescu
Elena Liliana Popescu
Emil Brumaru
Emil Isac
Eta Boeriu
Eugen Cioclea
Eugen Ionescu
Eugen Jebeleanu
Filip Brunea-Fox
Florența Albu
Gabriela Melinescu
Gellu Dorian
Gellu Naum
Geo Bogza
Geo Dumitrescu
George Călinescu
George Dan
George Drumur
George Lesnea
George Meniuc
George Ţărnea
Ghenadie Nicu
Gheorghe Azap
Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Istrate
Gheorghe Pituţ
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Zanat
Gherasim Luca
Grigore Hagiu
Grigore Vieru
Horia Vintilă
Ileana Mălăncioiu
Ioan Alexandru
Ioan Flora
Ion Brad
Ion C. Pena
Ion Caraion
Ion Dodu Bălan
Ion Horea
Ion Iuga
Ion Miloș
Ion Monoran
Ion Pachia-Tatomirescu
Ion Pillat
Ion Pribeagu
Ion Scriba
Ion Stratan
Ion Vinea
Iulian Boldea
Iulian Vesper
Leo Butnaru
Leonida Lari
Lucian Avramescu
Marcel Breslaşu
Maria Banuș
Mariana Marin
Marin Iorda
Marin Sorescu
Max Blecher
Mihai Beniuc
Mihai Codreanu
Mihai Ursachi
Mihu Dragomir
Mircea Cărtărescu
Mircea Ciobanu
Mircea Dinescu
Mircea Ivănescu
Mircea Manolescu
Mircea Micu
Mircea Pavelescu
Mircea Streinul
Miron Radu Paraschivescu
Nichita Danilov
Nicolae Corlat
Nicolae Dabija
Nicolae Davidescu
Nicolae Neagu
Nicolae Țațomir
Nina Cassian
Nora Iuga
Octav Sargețiu
Octavian Paler
Otilia Cazimir
Palaghia Eduard Filip
Paul Sava
Pavel Boțu
Pavel Coruț
Petre Ghelmez
Petre Stoica
Petru Creţia
Radu Cârneci
Radu Tudoran
Rodica Elena Lupu
Romulus Guga
Romulus Vulpescu
Sașa Pană
Sesto Pals
Simion Stolnicu
Sorin Cerin
Spiridon Popescu
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Baciu
Ștefan Radof
Stefan Tanase
Ștefania Stâncă
Stephan Roll
Theodor Damian
Traian Calancia
Traian Chelariu
Traian Dorz
Traian Furnea
Tudor George
Tudor Vianu
Valeria Boiculesi
Valeriu Gafencu
Vasile Copilu-Cheatră
Vasile Posteucă
Veronica Porumbacu
Victor Sivetidis
Victor Tulbure
Virgil Diaconu
Virgil Gheorghiu
Virgil Teodorescu
Zaharia Bârsan
Zaharia Stancu
Adam Mickiewicz
Adam Puslojić
Adelbert von Chamisso
Ady Endre
Afanasii Fet
Ahmad Shamlou
Ahmet Hașim
Alain Bosquet
Alan Seeger
Albert Camus
Alberto Blanco
Alberto Serret
Alceu
Aldo Palazzeschi
Alejandra Pizarnik
Alejo Carpentier y Valmont
Aleksandr Blok
Aleksandr Puşkin
Aleksandr Soljeniţîn
Alexander Penn
Alfonsina Carolina Storni
Alfred de Musset
Alfred Noyes
Alfred, Lord Tennyson
Alphonse de Lamartine
Amalia Iglesias Serna
Anaïs Nin
Anatole France
André Breton
André Marie Chénier
Anna Ahmatova
Anne Sexton
Antoine de Saint-Exupery
Antonio Machado
Áprily Lajos
Arany János
Arhiloh
Aristóteles España
Arthur Rimbaud
Attila József
Baba Tahir
Babits Mihály
Balázs Béla
Bartók Béla
Bella Ahmadulina
Bertolt Brecht
Blas de Otero
Bob Dylan
Boris Pasternak
Carl Sandburg
Carl-Johan Charpentier
Carlos Barbarito
Carlos Drummond de Andrade
Carson McCullers
Cecilia Meireles
Cesar Vallejo
Cesare Pavese
Charles Baudelaire
Charles Bukowski
Charles Guérin
Charles Perrault
Charles Simic
Christian Morgenstern
Christina Rossetti
Cintio Vitier
Concha Urquiza
Coral Bracho
Dante Alighieri
David Avidan
Derek Walcott
Dino Campana
Dmitry Merezhkovsky
Dorothy Parker
Dsida Jenő
Du Fu
Dylan Thomas
Edgar Allan Poe
Edith Sodergran
Edna St. Vincent Millay
Eduardo Galeano
Edward Estlin Cummings
Edward Hirsch
Edward Thomas
Edwin Arlington Robinson
Edwin Muir
Efraín Barquero
Efrain Huerta
Eli Galindo
Elizabeth Barrett Browning
Elizabeth Bishop
Emile Verhaeren
Emily Brontë
Emily Dickinson
Enriqueta Ochoa
ERĀQI
Erich Fried
Erich Kastner
Estanislao del Campo
Eugenio Montale
Eugenio Montejo
Eunice Odio
Evgheni Evtuşenko
Ezra Pound
Fadwa Tuqan
Farkas Árpád
Federico Garcia Lorca
Félix Grande
Feodor Dostoievski
Fernando Pessoa
Fiodor Tiutcev
Firdousi
Forugh Farrojzad
Francesco Petrarca
Francis Jammes
Francois Villon
Franz Kafka
Friedrich Hölderlin
Friedrich Nietzsche
Friedrich von Schiller
Gabriela Mistral
Gabriele d'Annunzio
Georg Trakl
George Gordon Byron
George Hunter
George Oppen
Gérard de Nerval
Gerhard Fritsch
Giacomo Leopardi
Giambattista Basile
Giorgios Seferis
Giosuè Carducci
Giuseppe Ungaretti
Guillaume Apollinaire
Gunnar Ekelof
Gunter Grass
Gustaf Munch Petersen
Hafez
Harold Hart Crane
Heinrich Heine
Henry Lawson
Henry Wadsworth Longfillow
Henry Wadsworth Longfillow
Hermann Hesse
Herta Muller
Hiba Abu Nada
Hilde Domin
Homer
Horiguchi Daigaku
Howard Nemerov
Hristo Botev
Iannis Ritsos
Ingeborg Bachmann
Iosif Brodski
Ismail Kadare
Ivan Bunin
Jabra Ibrahim Jabra
Jack Kerouac
Jacques Prevert
Jaishankar Prasad
James Elroy Flecker
James Weldon Johnson
Jan Twardowski
Jean de La Fontaine
Jeanne-Marie Leprince de Beaumont
Jenny Joseph
Jidi Majia
Joachim Ringelnatz
Joan Maragall
Johann Wolfgang von Goethe
John Berryman
John Keats
John Masefield
John Milton
Jorge Guillén
Jorge Luis Borges
Jorge Teillier
José Ángel Buesa
José Antonio Ramos Sucre
José Emilio Pacheco
José Eustacio Rivera
Jose Hernandez
José Martí
José Saramago
Jose Watanabe
Joy Harjo
Joyce Kilmer
Juan Gregorio Regino
Juan Ramón Jiménez
Juana de Ibarbourou
Juhász Gyula
Jules Romains
Julio Cortázar
Julio Flórez Roa
Kabir
Kalidasa
Karin Boye
Kay Ryan
Kenneth Patchen
Khalil Gibran
Kobayashi Issa
Kobayashi Issa
Kölcsey Ferenc
Konstantin Balmont
Konstantin Simonov
Konstantinos Kavafis
Kostas Varnalis
Kosztolányi Dezső
Krzysztof Kamil Baczyński
Kusano Shinpei
Langston Hughes
Lao Tse
Lasse Söderberg
Leah Lakshmi Piepzna-Samarasinha
Leopold Sedar Senghor
Lev Tolstoi
Li Po
Lina de Feria
Lisa Zaran
Louis Aragon
Louis MacNiece
Louise Gluck
Louise Labe
Ludwig Fulda
Ludwig Uhland
Luis Cernuda
Luis de Góngora y Argote
Luís Vaz de Camões
Mahmoud Darwish
Manuel del Cabral
Marc Chagall
Marc Girardin
Margaret Atwood
Margarita Michelena
Margo Tamez
Marguerite Yourcenar
Marina Ţvetaeva
Mario Benedetti
Mario Vargas Llosa
Màrius Torres
Mark Strand
Mark Talov
Mary Oliver
Matsuo Basho
Maurice Maeterlinck
Maxim Gorki
Menelaos Ludemis
Michelangelo
Miguel de Unamuno
Miguel Hernández
Miguel Perez Ferrero
Mihail Lermontov
Moulavi
Muhsin Al-Ramli
Murilo Mendes
Nahapet Kuceac
Najwan Darwish
Nancy Morejón
Nazim Hikmet
Nicanor Parra
Nicolás Guillén
Nikolai Rubţov
Nikolaus Lenau
Nikolay Gumilyov
Nikos Karouzos
Nima Youshij
Norman MacCaig
Octavio Paz
Odisseas Elytis
Ogden Nash
Olaf Bull
Omar Khayyam
Ömer Faruk Toprak
Oscar Wilde
Osip Mandelştam
P Mustapaa
Pablo Neruda
Pablo Picasso
Par Lagerkvist
Paramahansa Yogananda
Patrícia Galvão (Pagu)
Paul Celan
Paul Eluard
Paul Valéry
Paul Verlaine
Paulo Coelho
Pavol Janík
Pedro Salinas
Percy Bysshe Shelley
Philip Larkin
Pierre de Ronsard
Pilinszky János
R. S. Thomas
Rabindranath Tagore
Rafael Alberti
Rafael Obligado
Rainer Maria Rilke
Ralph Waldo Emerson
Rasul Gamzatov
Refaat Alareer
Reményik Sándor
Rene Char
Richard Bach
Richard Brautigan
Rimma Kazakova
Robert Burns
Robert Desnos
Robert Frost
Robert Louis Stevenson
Robert Penn Warren
Robert William Service
Roberto Bolaño
Rolando Cárdenas
Rosario Castellanos
Roy Fisher
Rubén Darío
Rudyard Kipling
Rumi
Ryōkan Taigu
Saadi
Şabestari
Saint-John Perse
Salamon Ernő
Salvatore Quasimodo
Samuel Taylor Coleridge
Sándor Márai
Sandor Petofi
Sappho
Sara Teasdale
Seamus Heaney
Serghei Esenin
Shel Silverstein
Silva Kaputikyan
Sir Muhammad Iqbal
Sohrab Sepehri
Stanley Jasspon Kunitz
Stephane Mallarme
Stephen Crane
Sylvia Plath
T.S. Eliot
Tadeusz Różewicz
Tahsin Saraç
Taras Șevcenko
Tassos Leivaditis
Ted Hughes
Ted Sheridan
Theodore Roethke
Thomas Campion
Thomas Moore
Titos Patrikios
Tomas Tranströmer
Tóth Árpád
Vasko Popa
Velimir Hlebnikov
Vera Pavlova
Vicente Aleixandre
Victor Hugo
Vinicius de Moraes
Vladimir Maiakovski
Vladimir Nabokov
Voltaire
Vörösmarty Mihály
W. H. Auden
Wallace Stevens
Walt Whitman
Walter de la Mare
Walther von der Vogelweide
Wang Wei
Wendy Cope
Wilhelm Busch
William Blake
William Butler Yeats
William Carlos Williams
William Ernest Henley
William Henry Davies
William Shakespeare
William Wordsworth
Wislawa Szymborska
Yahya Benekay
Yehuda Amichai
Yuri Kageyama
Ursul Alb, sau Polar (Ursus maritimus) traieste in zona Polului Nord, mai precis in zona corespunzatoare Oceanului Arctic, dar nu si in zona Polului Sud (Antarctica). Este cel mai mare animal de prada de pe uscat, avand si 700 kg (masculii), la o inaltime de 1.8 metri si 3 metri in lungime!
”Poezia sa, în cea mai mare parte, deşi construită în note grave
Cuvinte mari, abia atingându-se..., valery
Cultivare, cultură și împărtășire!
Zidul de Mărgean, narcispurice
Scrierile poetului conțin informații atât despre motivele și
Trilogia HISTORIARUM, nicu hăloiu
Cartea poate fi achiziționată de pe site: libris.ro
Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine, maria.filipoiu
Vă mulțumesc din suflet domnule Andrei Stomff, pentru minunata carte
Zidul de Mărgean, Emilian Lican


vezi mai multe poezii de: stomff
Distribuie pe: