Poezii despre Dragoste:

Unde te pierzi?

Oracolul se ofileşte-n zodii mate
Şi Helios parcă s-ar duce din amiezi,

Sufletul meu l-am dedicat
Tie,
Dar tu,
Ca o precupeata,

Nu pot să țes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocănița,
înconjurat de frunze uscate și cărbuni încinși
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, cam prea devreme

Suntem ca două emisfere
Pe care plouă mut
Pe care ninge blând

În ochi
îngălbenite vise
mă dor cuvinte pân’ la os
pe guri căscate

Iubirea noastră, pământească,
Ar trebui să oglindească,
În forma ei de-aici, de jos,
Iubirea lui Iisus Hristos.

Tăcerea ta o simt asurzitoare,
Cuvinte nerostite mă rănesc
Și nici nu știi ce mult mă doare
Această liniște ce n-o doresc.

Se adâncește, prin vânturi și ploi,
Tăcerea dureroasă dintre noi,
Se-adună gândurile mele, roi,
Iar lacrimile reci se scurg șuvoi

Tăcerea ta este adâncă precum un gând ce mă-nfioară
Un fel de-a sugera tristețea iubirii care te omoară
Căci suferi când aproape nu-ți sunt, iubita mea fără frecvență,
Iubirea noastră-i plăsmuită preponderent din abstinență.

Tăcerea ta e noaptea ce se lasă
În sufletul meu mult prea amorțit
E dimineața ce se-ndreaptă
În loc de plus, spre minus infinit