Poezii despre Dragoste:

Tăcera ta

Azi am intrat sa te salut
dar ma priveau doi ochi de puşcă

Nu știi ce rău îmi pare
Că nu am părul blond
Că rupte , nu-s din soare
Cosițele. Ci sunt

Printre genele zorilor de zi
Irişi de lumină se-arată, timid
Se strecoară-n taină, până ce cuprind
Florile, grădina, strugurii din vii

Cap sau pajură?
Mă întrebă îngerul,
plimbând, între degete,
luna.

- Mai împletesc cu rimele năframă
Când marea se retrage liniștită
În golful cu magnolii și aclamă
Toți albatroșii-n noapte, bântuită

Îmbătrânit înainte de vreme
sau poate odată cu ea,
profund mistuit de durere
bărbatul spre mine privea…

Niagare fierbânde se varsă din cer
Şi vaicăr se-aude...
E totul o taină, mister din eter...
Mi-s rugile ude...

Mă doare tâmpla toamnei
acolo unde-n primăvară
creșteau ghiocei
nici nu mi-am dat seama

Tăcerea Ta, Doamne,-i dojană preasfântă,
Căci Tu ne-ai vorbit în Scriptură -
De secoli prin ea gura Ta ne cuvântă,
Dar noi n-ascultăm de-a Ta gură...

Sunt prizonierul dragostei sublime
Ascuns de-a ta suavă-mbratisare
În temnița iubirii-n adâncime
Iar cheile-s demult zvârlite-n mare.