Poezii despre Dragoste:

Zburdă valul
Farul ninge,
Gândul meu,
Purtat de zâne,

- Ţin pumnii strânşi căuş s-adun în ei
Fluiditatea orei care plânge...
Ţi-or fi vorbit de mine flori şi zei,
Poemul scris cu lacrimi şi cu sânge?

Valsul mirilor de-argint


Încărcat cu armonie

Pentru tine măi femeie
bat din nou Calea lactee

Zi și noapte ce să fac

- Ca o dojană mută-n colţul gurii
O vorbă nerostită plânge surd,
Întorc cu teamă filele scripturii
Şi ţi-aş vorbi, dar felul meu absurd

- Azi nu mai sunt corăbii, fortăreţe
Sau templieri plecaţi prin cruciade,
La pension nu se predă nobleţe,
Iar Don Juan nu stă pe sub arcade

Iubitule, cât de mult însemni pentru mine...

Ești soare, cântec, dulce chin,
Ești ploaie, farmec și alin.

- Te-aş fi iubit şi dacă mi-ai fi spus
Că porţi pe umeri ierni de neputinţă,
Mi-aş fi dorit un anotimp în plus
Să-ţi pot fi vară-n suflet şi credinţă.

Deşi aş vrea să văd, doi ochi sunt prea puţini
Şi nepătrunsul tainei e zid de neputinţă,
Căci ce-i ascuns privirii sunt magice lumini
Iar ce-i de neputut se-ntoarce în dorinţă.

Luna lui Mai

Întregul univers e vis şi armonie,
Cu suflu tineresc ce dăruie lumină,