Poezii despre Dragoste:

Nu ne cunoșteam decât noaptea
când cerul iși varsă soarele în neființă
iar din neființă se ivește-n inima cerului
o lună ancestrală, adolescentă precum suntem noi

- Ne-ntoarcem la geneză uneori,
Iubirea mea cu ochi de vânt şi soare,
Pe vremea când agnostice culori
Se contopeau născând din cer o mare.

Priveşte cireşii înfloriţi, spune-ţi că eşti în Paradis,
Grăbeşte-te să ţii alături iubita cu ochi de vis.
În parfumul ameţitor să întârziaţi în pragul serii
Bucurându-vă că Domnul v-a oferit darul iubirii.

Iubirea mea e carul alegoric
ce își trăiește astăzi odiseea
de-a prezenta, pe drept, nu metaforic,
tăria unui dor pentru Andreea.

- Ce nopți de mai am petrecut odată,
Când coboram cu buzele pe sâni
Sub dunele fierbinţi, de ciocolată
Și te lăsam, iubito, să îngâni

- Tu crezi c-ar fi putut din cer să cadă
Vreun înger? De o vreme mă-ndoiesc,
Măcar un strop de sânge pe zăpadă
Ar fi rămas... Ce lucru nefiresc!

- Ce atmosferă rece, mă-n fioară,
Jocul de-a primăvara-i fără rost,
Zile şi nopţi se scurg, așa,-ntr-o doară
Şi creionează un tablou anost.

Dragostea din tei

Versuri legănate înfloresc pe strună
Luna își revarsă razele pe prag,

Desprinde-mă,Doamne!
de pe buza durerii,
sfărâmă carafa
ce mă soarbe tăcut,

- Eu m-am născut din lacrimile calde
Ale durerii unui alt pământ
Căzute în oceanul fără ţărmuri
Al dragostei de versuri şi cuvânt.